Vicepreşedintele Florin Tecău, candidatul PSD pentru ocuparea funcţiei de preşedinte al Consiliului Judeţean, a fost perceput de presă, ani de zile, ca omul de administraţie corect şi echilibrat, crescut, însă, în umbra preşedintelui Constantin Nicolescu. Numai că, în timp, imaginea sa a crescut, dovedindu-se suficient de puternic pentru a-l înlocui acum, în Cabinetul 1, chiar pe preşedintele Nicolescu. Sub presiunea unei asemenea responsabilităţi, te-ai aştepta să-l găseşti pe Florin Tecău sub carapacea unui protocol ceremonios, dar rece, sub bariera unui CV impresionant. În realitate, vicele este o personalitate carismatică şi deschisă, care te dezarmează cu sinceritatea şi fineţea dialogului.
„Domnişenii se cunosc după vorbă şi uitătură”, îşi începe excursia spre trecut Florin Tecău, un domnişan mândru de obârşia şi familia sa, de sub munţii Muscelului. Cele mai valoroase lecţii de viaţă au început în gospodăria bunicilor şi părinţilor din comuna Domneşti, oameni harnici şi bine aşezaţi în vatra comunei, din viţă de primari, crescători de animale şi proprietari de pământ, dar care au pierdut totul, după ce comuniştii au înfiinţat C.A.P.-ul. Şi-au păstrat, în schimb, demnitatea pentru a-şi creşte copiii şi nepoţii, în tradiţia locului. „Şi astăzi, mirosul proaspăt, de curăţenie, mă întoarce de fiecare dată cu gândul în trecut, la copilăria mea patriarhală. De Paşti şi Crăciun, curăţenia era un ritual, pe lângă toate obiceiurile de poveste. Şi după 40 de ani, masa Sărbătorilor o ţinem tot în Domneşti. Mă întorc mereu cu drag acasă, deşi văd, cu tristeţe, că satul meu îmbătrâneşte. Oamenii la care mă raportam, modelele mele, s-au dus, iar tinerii pleacă. Aşa cum am plecat şi eu”, şi-a amintit, cu nostalgie, Florin Tecău.

Nu preot, nu medic, ci inginer mecanic

Tânărul Florin Tecău a plecat după liceu, îndrumat de preotul satului, Teodor Venescu, „să meargă spre popie”, iar de părinţi, spre medicină. Singur în Bucureşti, a ales între Cibernetică şi Utilaj Tehnologic pentru Construcţii: inginer mecanic, pentru că visul său cel mare erau… macaralele şi utilajele, maşinile grele. Armata l-a smuls apoi, cu adevărat, de idilica viaţă de la ţară, atunci când, în 1976, soldat în regimentul special de gardă al lui Ceauşescu de la aeroportul Kogălniceanu, a trăit o experienţă violentă. Câţiva camarazi de arme, studenţi la teologie, s-au împuşcat în gardă, cu armele din dotare. Atunci li s-a interzis preoţilor stagiul militar în România. După facultate, Florin Tecău a ajuns, prin repartiţie, la Iaşi. „Mă uitam pe hartă cât de departe de casă sunt, şi-mi venea să plec pe jos… . Apartament cu 3 camere în centrul vechi al Iaşului, vizavi de teatru, şef de şantier, nimic din toate astea nu m-au convins că acolo va fi locul meu. Dar cele 3 luni petrecute în oraşul lui Eminescu, nu le pot înlocui, ca experienţă de viaţă, cu nimic. Am fost realmente fermecat de cultura şi spiritul aşezării şi al oamenilor. Am „zburat” însă înapoi spre casă, cât de repede s-a putut. Câmpulung a fost oraşul „botezului meu” de inginer. Am primit, în ciuda faptului că eram doar stagiar, funcţie de conducere: şeful mecanizării pe şantierul ARO, Ciment şi Fibre plastice!”.

A şcolit muncitorii pentru Casa Poporului

Anii ’80 l-au adus în Piteşti, la Trustul de Construcţii Industriale şi în învăţământ, în calitate de coordonator al Liceului nr. 7, funcţie similară celei de director, în vremea când liceele industriale erau sub jurisdicţia Ministerului Economiei, nu al Învăţământului. Liceul 7 era cel mai mare din Piteşti, cu peste 3.500 de elevi, care învăţau pe 3 schimburi, la toate formele de învăţământ. Pentru Florin Tecău a fost o provocare, pe care a acceptat-o fără să crâcnească: „Eu am învăţat acasă, la Domneşti, că, atunci când începi un lucru, trebuie să-l duci la bun sfârşit”. Tot în anii ’80, a răspuns direct de pregătirea muncitorilor care plecau la Casa Poporului: „Erau cicluri de 3 luni de pregătire, în care veneau muncitori din toată ţara. Alături de ei, veneau cei concentraţi în armată, care stăteau 3 sau 5 săptămâni şi plecau pe şantier. Îi învăţam să pună faianţă, gresie, să tăie marmura sau să prelucreze lemnul. Vă imaginaţi cât material de lucru, de practică primeam! Poate mai ridicam o Casă a Poporului! Era obligatoriu să consumăm tot ce primeam pentru specializarea muncitorilor. Plecau de la noi maeştri!”. După 1990, Florin Tecău a urmat cariera universitară şi pe cea administrativă, după absolvirea a două facultăţi, a două masterate şi a unui doctorat. Are cea mai mare distincţie pentru învăţământ, prin Decret Prezidenţial: „Ordinul Meritul pentru Învăţământ”, în grad de Mare Ofiţer.
Partidul Social-Democrat a fost doctrina în care s-a regăsit şi a continuat să se implice, în echipă, în promovarea intereselor comunităţii. Este un om ocupat „25 de ore din 24” şi, cu toate astea, pentru că-şi iubeşte profesiile, şi-a păstrat bunul obicei de a se bucura de fiecare moment. Cea mai mare deziluzie din viaţa sa reuşită este una singură: „Am stat prea puţin lângă soţia mea, Cristina, şi fiul meu, Andrei. Soţia mă înţelege, însă nu e drept să-i cer băiatului acelaşi lucru! Andrei este la studii în Londra, este departe, dar am satisfacţia unei familii frumoase, asta deoarece, în urmă cu 23 de ani, eu şi Cristina am ales bine: mariajul fericit a fost cheia succesului nostru”, a concluzionat Florin Tecău.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI