Florărie spartă! Tânăr din Pitești reținut!

Pe 23 mai, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, au continuat cercetările în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor tentativă de furt calificat în formă continuată, și au reținut un bărbat de 26 de ani, din Pitești.

Din cercetări s-a stabilit că, în noaptea de 22 spre 23 mai, în jurul orei 01.00, bărbatul ar fi încercat să pătrundă, prin spargerea unui geam, într-un chioșc de pe raza municipiului Curtea de Argeș, iar ulterior, ar fi pătruns într-o florărie, cu intenția de a sustrage bunuri.

”După administrarea probatoriului, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, cu propunere de luare a unei măsuri preventive”, transmite IPJ Argeș. (foto ilustrativ)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here