Condamnații penal nu pot candida la alegerile parlamentare

Persoanele care au suferit condamnări penale definitive nu pot candida la alegerile parlamentare, dacă nu a intervenit o reabilitare, amnistie sau dezincriminarea faptei, prevede o propunere legislativă adoptată marţi de Comisia juridică a Camerei Deputaţilor.

Proiectul de lege modifică articolul 52, alineatul 14 din Legea nr. 208/2015, în sensul stabilirii interdicţiei de a candida la alegerile parlamentare pentru persoanele care până la data candidaturii au suferit condamnări penale definitive, a precizat preşedintele Comisiei juridice, Laura Vicol.

Proiectul urmează să primească votul plenului Camerei Deputaţilor, cu raport comun şi din partea Comisiei de administraţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here