Fiscul scuteşte agricultorii afectaţi de calamităţi naturale de o parte din impozitul datorat

Veşti bune pentru agricultorii contribuabili care anul trecut au avut pagube din cauza vremii, sunt scutiţi parţial de impozitul datorat.

Potrivit unui comunicat oficial al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală:

►►În cazul în care, în cursul anului fiscal curent, contribuabilii persoane fizice ce realizează venituri din activităţi agricole individual sau într-o formă de asociere, înregistrează pierderi ca urmare a unor fenomene meteorologice nefavorabile care pot fi asimilate dezastrelor naturale precum îngheţul, grindina, poleiul, inundaţiile, ploaia abundentă, seceta, precum şi a celor produse de animalele sălbatice, care afectează peste 30% din suprafeţele destinate producţiei agricole vegetale/animale deţinute, norma de venit se reduce proporţional cu pierderea respectivă.
 
►►Constatarea pagubelor menţionate mai sus şi evaluarea pierderilor se face la cererea persoanelor fizice/asocierilor fără personalitate juridică, care desfăşoară activităţi agricole pentru care venitul anual se stabileşte pe bază de norme de venit de către o comisie numită prin ordin al prefectului judeţului/municipiului Bucureşti, la propunerea directorului executiv al direcţiei agricole judeţene/municipiului Bucureşti.

Procedura de aplicare a acestor prevederi se va stabili prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală cu avizul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.