Firme amendate în zona lacului Vidraru

1,098 views

Controale în zonele de agrement. Pe 30 iulie, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice și cei ai Serviciului Poliție Transporturi Argeș au desfășurat o acțiune în zona lacului de acumulare Vidraru pentru depistarea persoanelor care încalcă legislația în domeniul comerțului și pescuitului sportiv. Cu această ocazie, au fost sancționate contravențional patru persoane fizice și o persoană juridică, cu amenzi în valoare totala de 5700 de lei.

Polițiștii au efectuat un control la o societate comercială cu profil de activitate comercializare de suveniruri și au constatat că aceasta deținea suma de 160 de lei, care nu a putut fi justificată cu aparatura de marcat fiscalizată. Societatea comercială a fost sancționată contravențional conform OUG 28/1999, cu amendă în valoare de 3000 de lei, iar suma de bani deținută ilici a fost confiscată.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI