În decursul lunii octombrie a.c., inspectorii ITM Argeş au efectuat mai multe controale de rutină la sediile unor firme din judeţ. S-a urmărit în mod special munca la negru, infracţiune pentru care au fost sancţionate un număr de 26 de societăţi. Printre firmele prinse că cu muncitori la negru s-a aflat şi cea a candidatului USL la funcţia de deputat, Cătălin Rădulescu. Vorbim despre societatea de construcţii „Concordia Con. Strade”, la sediul căreia au fost descoperite documente care au dovedit că un angajat al societăţii lucrase preţ de câteva zile fără forme legale. Concret, contractul de muncă al acestuia fusese înregistrat la ITM mult mai târziu comparativ cu data la care angajatul începuse să lucreze efectiv.

Întrucât din acte s-a dovedit clar că respectiva persoană muncise la negru pe unul dintre şantierele lui Rădulescu, angajatorul cu pricina a fost amendat pe loc cu suma de 10.000 lei. Cum obişnuieşte să facă de fiecare dată în asemenea situaţii, Cătălin Rădulescu a contestat imediat amenda în instanţă, urmând ca primul termen să aibă loc abia în luna aprilie a anului viitor. Până atunci însă, omul de afaceri – şi tot odată politicianul care promite să salveze Arpechimul şi să creeze locuri de muncă – trebuie să se împace cu ideea că va trebui să achite la ITM suma de 10.000 lei pentru muncă la negru. Deşi a contestat amenda în instanţă, Cătălin Rădulescu i-a ameninţat pe inspectorii ITM, injuriile aduse de acesta fiind înregistrate pe telefoanele mobile ale celor care l-au sancţionat. Asta, aşa, pentru orice eventualitate…

Comments

comments

DISTRIBUIȚI