Fiica fostului prefect de Argeş, Constantin Tămagă, candidează pentru funcţia de judecător la Tribunalul Uniunii Europene

2,426 views

Pe 10 august, Ministerul Justiţiei a demarat selecţia pentru desemnarea candidatului României la funcţia de judecător la Tribunalul UE. România se numără printre cele nouă state membre chemate să desemneze un judecător suplimentar la Tribunalul UE. Cei nouă judecători vor fi numiţi începând cu 1 septembrie 2019.

Dosarele depuse au fost analizate de o Comisie de selecţie, iar lista candidaţilor care vor susţine interviul a fost publicată pe site-ul Ministerului Justiţiei, al Ministerului Afacerilor Externe şi al Consiliului Superior al Magistraturii.

Primii candidaţi la selecţia pentru respectiva funcţie vor susţine chiar azi interviul, la sediul Ministerului Justiţiei.

Printre ei se numără şi judecătoarea piteşteană Elena Diana Ungureanu, actualmente Director adjunct al Institutul Naţional al Magistraturii, nimeni alta decât fiica fostului prefect de Argeş, Constantin Tămagă.

Potrivit MJ, cei 18 candidaţi în numele României pentru funcţia de judecător la Tribunalul UE sunt: Cristiana Georgeta Budileanu, Diana Magdalena Bulancea, Cristina Butacu, Mircea Criste, Andreia Liana Constanda, Camelia Lilieana Gheorghiu, Laura Mihaela Ivanovici, Constantin Virgil Ivan-Cucu, Claudia Jderu, Ioana Andreea Mareş, Petre Matei, Valentin Mircea, Ionel Olteanu, Răzvan Horaţiu Radu, Mirela Stancu, Ecaterina Raluca Toma, Elena Diana Ungureanu, Irina Zlătescu.

La finalizarea audierilor, comisia selectează candidatul care a obţinut cel mai mare punctaj, precum şi două propuneri de rezervă, în ordinea punctajului obţinut. Propunerile Comisiei de selecţie vor fi comunicate Guvernului spre aprobare iar Guvernul va transmite Consiliului UE numele candidatului României pentru funcţia de judecător al Tribunalului Uniunii Europene.

Judecătorul român va fi numit de comun acord de către guvernele statelor membre, după consultarea comitetului prevăzut la articolul 255 TFUE.

Comments

comments