Din 8 aprilie, fermierii pot depune cererile de plată pe suprafaţă. Potrivit ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, există în proces de avizare solicitarea României şi a altor state membre ca până la 15 iunie să se primească cererile pentru plata pe suprafaţă fără niciun fel de penalitate, iar în prezent există un aviz informal pozitiv din partea Comisiei Europene. Ordinul va fi modificat imediat după ce notificarea va fi primită în mod oficial.

Fermierii români vor depune, în 2015, o singură cerere de plată pentru obţinerea subvenţiilor, fie că sunt crescători de animale, fie că sunt fermieri din zona de producţie vegetală.

Potrivit datelor Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, plafonul naţional alocat din fonduri europene pentru plăţile directe în anul 2015 este de 1,629 de miliarde de euro, în creştere cu 15% faţă de cel din 2014 (1,428 miliarde euro), iar pentru 2016 este prevăzută o sumă totală de 1,813 miliarde euro.

Cuantumul plăţii unice pe suprafaţă se calculează prin împărţirea plafonului anual alocat schemei la numărul total de hectare eligibile declarate la nivel naţional în anul respectiv.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI