Săptămâna trecută, Guvernul a aprobat, printr-o Ordonanţă de Urgenţă, mai multe modificări legislative, astfel încât toţi fermierii care sunt înregistraţi în sistem la APIA şi beneficiază de subvenţii să poată avea acces la facilităţile pe care Ministerul Agriculturii le-a creat pentru achiziţia de terenuri agricole. „Prin OUG aprobată de Guvern s-a urmărit îmbunătăţirea altor acte normative. În primul rând, OUG 43/2013 privind unele măsuri pentru dezvoltarea şi susţinerea fermelor de familie şi facilitarea accesului la finanţare a fermierilor. Prin modificarea OUG 43, ne propunem să mărim baza celor care au acces la facilităţile pe care Ministerul Agriculturii le-a creat pentru fermieri în vederea achiziţionării de terenuri agricole. Prin Ordonanţa din 2013, fermierii care aveau calitatea de arendaşi puteau să acceseze această facilitate, în sensul că puteau să achiziţioneze teren până la întregirea unei suprafeţe de 1.000 de hectare, cu un avans de doar 10%, urmând ca jumătate din diferenţă să poată fi acoperită printr-un credit, jumătatea aceasta fiind garantată de către Fondurile de garantare, iar cealaltă jumătate – prin terenul respectiv care era achiziţionat”, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. Ministrul a spus că, prin extinderea bazei, li se dă posibilitatea tuturor fermierilor, tuturor celor care sunt înregistraţi în sistem la APIA şi beneficiază de subvenţii să poată să acceseze imediat această facilitate.
„A fost unul dintre obiectivele pe care Guvernul actual şi le-a propus, acela de comasare a terenurilor agricole prin crearea de facilităţi, astfel încât aceste lucruri să se întâmple într-un timp cât mai scurt”, a declarat ministrul Agriculturii.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI