Fermierii afectaţi de secetă vor primi despăgubiri diferenţiat, în funcţie de pierderile pe care le-a suferit fiecare

504 views

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin a declarat la începutul acestei săptămâni că autorităţile vor acorda diferenţiat despăgubirile specifice fermierilor mici şi fermierilor mari, pentru cei din urmă fiind nevoie de aprobarea Comisiei Europene.

Ministrul a mai afirmat că, probabil, fiecare fermier înregistrează pierderi din cauza secetei la culturile de primăvară.

„Am început discuţiile cu principalele organizaţii de profil din sector, pentru a evalua în ce măsură culturile, suprafeţele însămânţate, în special în această primăvară au fost afectate de vremea pe care o traversăm în această perioadă şi care, din păcate, probabil va continua şi în toamna acestui an, riscând să afecteze şi campania de toamnă. (…) Avem comisii care funcţionează pe lângă prefecturi, ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, aceste comisii în colaborare cu direcţiile agricole au făcut o evaluare în perioada în care avem deja cultura pe teren. Evaluarea respectivă am primit-o de la majoritatea judeţelor, dar nu este finală, ea probabil va fi finală odată cu încheierea campaniei de recoltat, pentru culturile care sunt cele mai afectate.

Culturile de primăvară, în special porumbul şi floarea-soarelui, probabil vor fi afectate de secetă într-un anumit procent. Vom încerca să identificăm, în funcţie de pierderile pe care le vor avea fermierii, să identificăm suprafeţele respective, fermierii respectivi şi pierderea pe fiecare fermier în parte, astfel încât să intervenim cu despăgubiri, în limita permisă de bugetul de stat şi în funcţie de pierderile pe care le-a suferit fiecare fermier. Pentru fermierii mici, care au avut pierderi mai mari de 30% din suprafaţa cultivată vom interveni cu un ajutor de la bugetul de stat sub forma unei scheme de minimis, iar schema de minimis va fi legiferată prin Hotărâre de Guvern în cursul lunii septembrie, urmând ca la prima rectificare bugetară, în funcţie de resursele financiare pe care le va primi Ministerul Agriculturii, să fie şi acordate aceste despăgubiri”, a declarat ministrul.

În ceea ce priveşte fermierii mari, având în vedere că valoarea despăgubirilor ar trebui să fie mai mare, trebuie notificată Comisia Europeană.

„Sunt pierderi, vremea afectează culturile, afectează agricultura şi probabil că, pe ansamblu, vor fi pierderi la fiecare fermier, dar pe culturile de primăvară, şi nu pe culturile de toamnă. Facem tot posibilul astfel încât campania de toamnă să se deruleze în condiţii bune. Am agreat împreună cu fermierii ca până la sfârşitul lunii august să încercăm să acordăm acele adeverinţe pe baza cărora să poată să înceapă să-şi contracteze creditele de care au nevoie pentru a începe campania de toamnă. Şi vom face tot posibilul ca începând din 16 octombrie să plătim avansul la plata pe suprafaţă care se cuvine din partea Comisiei Europene, aşa cum am făcut în ultimii trei ani”, a precizat ministrul Daniel Constantin.

Comments

comments