Potrivit președintelui Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România, Laurențiu Baciu, autoritățile ar putea să acorde un ajutor de stat în valoare totală de un miliard de euro producătorilor afectați de secetă.

”Normal ar fi ca autoritățile să vină cu un ajutor de stat, ajutor care este însă condiționat de Regulamentul european. Regulamentul prevede ca valoarea respectivelor ajutoare să fie de maximum 0,6 la sută din Produsul Intern Brut. Totuși, chiar respectând acest regulament, s-ar putea acorda ajutoare de stat în valoare totală de un miliard de euro la nivelul întregii țări.

Pentru a da însă acest ajutor, trebuie întrunite comisii care să stabilească valoarea exactă a pagubelor, și zonele unde acestea s-au produs, iar până în prezent comisiile întrunite nu au făcut decât note informative legate de fenomenul de secetă. Cel mai bine ar fi fost ca sistemul de irigații să nu fie distrus în proporție de 90 la sută, din 3,3 milioane de hectare irigate mai existând în prezent doar 300.000 de hectare”, a declarat Laurenţiu Baciu, p0reşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România.

Comments

comments