După ce au obţinut susţinere şi răspunsuri favorabile la cererile lor în cele două comisii, de Muncă şi Sănătate, sindicaliştii din sănătate au decis să întrerupă, temporar, greva declanşată luni dimineaţă.

“Decizia nu este definitivă, vom vedea ce se întâmplă lunea viitoare, când ar trebui să se întrunească din nou plenul Camerei Deputaţilor. Şi azi trebuia să fie plen, dar nu a fost cvorum! După ce luni, la discuţiile din comisii, reprezentaţii PNL au ieşit din sală, azi nici nu s-au prezentat la şedinţă! Dar am decis să reluăm lucrul din respect pentru pacienţi, pentru că ei sunt cei care suferă. Şi, de asemenea, pentru colegii noştri care şi aşa foarte mult de muncă!! Avem însă speranţe că la viitoarea şedinţă a plenului şi sănătatea va fi considerată o prioritate şi legea va fi adoptată cu amendamentele pe care noi le solicităm” ne-a declarat Doina Fănică, preşedinta Sindicatului Sanitas Argeş.

Referitor la decizia de încetare a grevei, Federaţia Sanitas a emis şi o comunicat de presă oficial.

“Federaţia SANITAS mulţumeşte tuturor colegilor pentru unitatea şi implicarea de care au dat dovadă. De asemenea, le mulţumim pacienţilor pentru înţelegerea acordată, precum şi managerilor unităţilor sanitare care au înţeles importanţa demersului nostru.
・    Luând act de adoptarea amendamentelor la O.U.G. nr. 20/2016 în şedinţele comune ale Comisiilor de buget, finanţe, bănci şi muncă şi protecţie socială, de luni 31.10.2016 şi marţi 01.11.2016, Ţinând cont de declanşarea codului roşu de intervenţie în caz de cutremur declarat marţi dimineaţă, care presupune implicarea tuturor unităţilor medico-sanitare din ţară
・    Având în vedere faptul că unităţile sanitare publice de stat suferă şi aşa de o lipsă acută de personal care afectează în primul rând viteza de reacţie şi promptitudinea cu care pacienţii noştri pot fi trataţi
・    Luând în considerare angajamentul ferm al majorităţii deputaţilor de a vota amendamentele la O.U.G. nr . 20/2016 propuse de organizaţia noastră în următoarea şedinţă de plen,

Federaţia SANITAS din România suspendă temporar acţiunile de protest aflate în desfăşurare” se arată în comunicatul Federaţiei Sanitas.

Comments

comments