,,Fă un copil fericit!  Adu-i școala mai aproape!”, proiectul ISJ Argeș pentru achiziționarea de tablete pentru 6000 de copii din medii defavorizate

853 views

,,Fă un copil fericit!  Adu-i școala mai aproape!”, proiectul ISJ Argeș pentru achiziționarea de tablete pentru 6000 de copii din medii defavorizate. 

Inspectoratul Școlar Județean Argeș a elaborat un proiect prin care își propune să ofere elevilor aflați în dificultatea de a comunica și a participa  la lecții  în spațiul  virtual,  instrumente digitale simple  care să  răspundă nevoilor pentru  derularea  lecțiilor  în  sistem  online,  până  la  sfârșitul  anului  școlar  2019-2020,  în contextul actual al Pandemiei cu Covid-19. Fondurile ar urma să fie asigurate prin redirecționarea bugetului din programul “Laptele și cornul”.

Proiectul inițiat de I.Ș.J. Argeș a fost comunicat tuturor autorităților publice locale și județene, a ajuns ca “Scrisoare deschisă” și pe masa Guvernului României, iar inițiatorii propun operatorilor economici și reprezentanților societății civile să se alăture atât pentru mediatizare cât și pentru sprijinirea efectivă prin donații.

„Pandemia cu Covid 19 a determinat întreruperea școlilor, începând cu 11 martie și ieșirea din contextul educațional obișnuit, context în care profesorii au înțeles necesitatea și  importanța  continuării  lecțiilor  și  menținerea  continuității  pedagogice  prin  alternative digitale.  Însă,  școlile  și  implicit  elevii  din  medii  socio-economice  dezavantajate,  se confruntă  cu  dificultățile logistice care măresc  decalajul  creat  de sărăcie  și  îl  extind  și  în zona educațională.  La  lecțiile  propuse  însă,  aproximativ  6000  de  elevi  din  județul  Argeș  nu  participă întrucât:  fie  nu  au  nicio  posibilitate  de  a  fi  conectați  cu  școala,    deoarece  nu  dispun  de mijloace de comunicare la distanţă sau rețea de Internet, fie provin din familii numeroase care dispun de un singur device și atunci nu toți copiii au acces, în același timp, la activități. Mulți elevi care învață în unitățile de învățământ, cu preponderență cei din mediul rural, provin dintr-un mediu socio-economic defavorizat: părinți fără loc de muncă, număr mare de copii în familie, părinți plecați la muncă în străinătate, familii din minoritatea romă, zone izolate, părinți care nu au studii și care nu sunt capabili să motiveze copilul pentru a învăța etc. Consecințele legate de neparticiparea la lecțiile online duc la mărirea decalajului față de elevii care beneficiază de resurse și de continuitatea pedagogică, în această perioadă, iar elevii din anii terminali sunt afectați în pregătirea examenelor finale” se arată în proiect.

GRUPUL ȚINTĂ: beneficiarul direct al educației, elevul în dificultate, aproximativ 6000 de elevi din medii socio-economice defavorizate.

Comments

comments