Evoluţia istorică a comunei Oarja. Descoperiri arheologice

Teritoriul din care face parte comuna Oarja a fost locuit din vremuri străvechi. Uneltele din silex descoperite pe văile Argeșului, Dâmbovnicului şi Neajlovului, râuri care străbat şi comuna Oarja (descoperirile provenind din zona Oarja-Bradu) dovedesc existența omului pe aceste meleaguri încă din Paleoliticul Inferior. După cum se știe, Epoca Pietrei Cioplite (Paleoliticul) a început cu 1.000.000 de ani în urmă şi s-a terminat acum 10.000 de ani.

Ea se împarte în trei perioade: Paleoliticul Superior, Paleoliticul Mijlociu şi Paleoliticul Inferior. Paleoliticul Inferior cuprinde două perioade: protopaleoliticul (sau cultura de prund – pebbel  culture) şi neopaleoliticul (abbevilianul şi acheuleanul). Paralel cu abbevillanul este clactonianul, care cuprinde perioada de timp dintre anii 540.000 şi 120.000 î.Hr. Urme aparținând clactonianului au fost descoperite în mai multe puncte din apropierea comunei Oarja: pe valea râului Mozacu, în satul Leșile; pe valea râului Dâmbovnic, între comunele Rociu si Negraşi; pe valea râului Neajlov, în dreptul satului Ciupa. Piesele sunt așchii cioplite în tehnică clactoniană, alături de care s-au găsit şi unelte caracteristice aparținând culturii de prund, așa numitele „chopping tools“ (cioplitoare), perfect asemănătoare cu tipul „oldwayan“ descoperit în  Tanganica, în riftul Zambezi, la „oldway“ pe valea Dârjovului şi la Fărcașele (județul Olt).

Punctele amintite se află față de Oarja la distanțe care variază între 15 și 20 de km.  Asemenea piese ar putea fi găsite şi pe teritoriul comunei Oarja, dată fiind proximitatea ei față de aceste puncte, dar, până acum, nu a existat o aplecare pentru studierea acestui aspect. Paleoliticul este succedat de Mezolitic şi Neolitic. După cum ştie, în judeţul Argeş pentru epocile amintite nu pot fi citate decât câteva descoperiri, unele având caracter nesigur. Însă, pentru perioada de trecere la epoca metalelor (Eneolitic – mileniul al IV-lea î.Hr.), cu precădere în zona de câmpie densitatea așezărilor şi descoperirilor crește.

Este şi cazul zonei din care face parte teritoriul actual al comunei Oarja. În peisajul zonei sunt documentate așezări aparținând culturii Gumelnița (cultură preistorică al cărei nume vine de la situl arheologic aflat în apropiere de orașul Oltenița, județul Giurgiu), tell-uri (așezări ridicate pe malul apelor, fortificate cu un val de pământ și şanţ, în incinta închisă fiind dispersate locuințele – Sebastian Morintz, Studii și cercetări de istorie veche, tom 13, vol. 2, 1962, pp. 273-284).

Economia așezărilor era bazată pe cultura plantelor. Aceasta reiese nu numai din felul așezărilor, din frecvența uneltelor folosite în acest scop, ci și din resturile de cereale descoperite. Către sfârșitul culturii Gumelnița, creșterea animalelor capătă o importanță din ce în ce mai mare. Oasele de oaie, de capră sau de bou se înmulțesc cu cât ne apropiem de fazele târzii ale acestei culturi. Astfel de așezări au fost identificate pe valea râului Mozacu, la doar 17 km de comuna Oarja, în localitatea Teiu, la punctul numit „Silişte” (Termenul de « Silişte » vine de la slavul «selo», care se traduce prin sat.). Movila are înălțimea de 1 m şi diametrul de 40 de metri. Așezarea a fost împrejmuită de un șanț şi se găsea în vecinătatea unui izvor, în lunca inundabilă, deseori fiind afectată de creșterea apei, timp în care locuitorii se refugiau mai sus pe coastă.

Alt tell a fost descoperit la trei km de Teiu, în apropiere de satul Ciupa. Înalt de 1,20 m, cu diametrul de 50 m, aparține celei de-a treia faze a culturii Gumelnița (Faza B1). O așezare de acest tip se poate să fi existat și în localitatea Zeama Rece, la nord de Oarja (sat aflat, în  trecut, în componența comunei), unde au fost identificate movile de felul celor mai sus amintite.

De asemenea, este posibil ca şi pe coasta râului Argeș, în satul Catanele, la punctul numit „Dutina”, precum și pe valea Neajlovului, între Oarja și Bradu, la punctul numit Topliceni, să fi existat astfel de așezări.

Urme din Epoca Bronzului au fost descoperite la Ţuțulești, cu ocazia săpăturilor pentru plantarea viței de vie. Tot din această zonă provine şi un toporaș din piatră, parțial perforat. O serie de movile, de mai mici dimensiuni, pot fi observate între Bradu și Oarja, posibil tumuli hallstatieni. La Piteşti s-au găsit monede de argint din secolele IV-V î. Hr., de tip Filip al II-lea și Lisimach, tip Adâncata şi monede imperiale de la Nero, Vespasian și Domitian (secolul I d. Hr.).

Descoperirea lor indică faptul că zona se afla pe o rută comercială intens circulată în perioada de dinainte de cucerirea romană. De la Dunăre până la Piteşti, comercianții puteau urma două rute: pe valea Argeșului, traseu pe care se afla şi teritoriul actual al Oarjei (şi pe care s-a dezvoltat așezarea de la Popești, județul Giurgiu – identificată cu Argedava) sau pe ruta care pornea de la Novae (Svishtov), care traversa râurile Vedea, Cotmeana, ajungând pe Argeș.

După cucerirea romană, zona s-a aflat foarte aproape de frontiera provinciei Dacia Malvensis, la vest de comuna Oarja, pe câmpul de la sud-vest de Piteşti fiind ridicat Troianul, valul de pământ care marca însăși granița dintre Imperiu (provincie) şi lumea barbară. Troianul  reprezintă un val de pământ care face parte dintr-un sistem de fortificații mai amplu,  cunoscut în literatura de specialitate sub denumirea de Limes Transalutanus. Valul de pământ marca granița propriu-zisă a provinciei.

Romanii au ridicat valuri de pământ la marginea Imperiului, acolo unde granița nu se putea rezema de un obstacol natural. Un val se prezintă sub forma unei ridicături de pământ continuu, prevăzut înspre inamic cu un șanț. Pământul din care este constituit valul rezultă din săparea şanţului.

În zona din faţa valului se făceau defrișări în așa fel ca, după coama valului să se poată obține un larg câmp vizual pentru a se putea supraveghea apropierea inamicului. Pe coama valului circulau santinele, iar, din loc în loc, pe el sau în spatele lui, erau turnuri de supraveghere şi semnalizare.

Limes Transalutanus se compune nu numai din valul continuu de pământ şi sistemul de turnuri, ci în punctele-cheie au fost ridicate castre de mici dimensiuni, ele nedepăşind, în medie, 130 × 100 m. De la Dunăre până la Piteşti, pe traseul liniei de fortificații au fost construite castre la: Flămânda, Putineiu, Băneasa, Roşiori, Gresia (toate aflate în județul
Teleorman), Crâmpoia (județul Olt), Urlueni, Fâlfani, Săpata şi Albota, acestea din urmă fiind în județul Argeş. La nord de Piteşti, traseul urmează valea Râului Doamnei și apoi pe a Râului Târgului. De remarcat că, în acest sector, valul este absent. Acest sistem de fortificații a fost constituit la est de Olt, linia aflându-se la 10-50 km şi se întinde pe o lungime de 250 km. Construirea sa a fost plasată fie în timpul domniei împăratului Hadrian (117-138 d. Hr.), fie în timpul dinastiei Severilor (193-235). Mai plauzibilă apare cea de-a doua ipoteză. În sprijinul ei vin materialele arheologice şi circulația monetară din castrele de pe limesul Transalutan. Cu câteva excepții, ele sunt datate la sfârşitul secolului al II-lea şi în prima jumătate a celui următor. Deci, judecând după materialele arheologice, fortificațiile şi întregul sistem au funcționat în intervalul cuprins între 180 şi 250/260 d. Hr. Construirea limesului Transalutan a fost impusă de nevoia de a întări apărarea frontierei provinciei Dacia Malvensis, foarte vulnerabilă ca urmare a creșterii presiunii barbare de la începutul secolului al III-lea d.Hr. De acum înainte, apărarea provinciei se va sprijini pe două linii de fortificații – una pe Olt (limes Alutanus) şi cea de-a doua – nou constituită în vestul Munteniei (limes Transalutanus).

Războaiele de cucerire a Daciei, dar mai ales constituirea limesului Transalutan a influențat evoluția așezărilor. În timpul războaielor, ca urmare a mișcărilor de trupe, impunerea controlului roman asupra unor teritorii, cum a fost şi cazul Munteniei – atribuită Moesiei Inferior – a dus la destabilizarea așezărilor autohtone. Apoi extinderea controlului roman la est de Olt şi, totodată, împingerea graniței mai spre est, pe limesul Transalutan, au dus la impunerea unor restricții pentru populațiile care trăiau în apropierea frontierei. Barbarilor nu li s-a permis să se așeze foarte aproape de linia de fortificații. Așa se poate explica şi absența așezărilor pentru această perioadă în zona Oarja, teritoriu aflat la doar 10-12 km de frontiera romană. Însă, de îndată ce ne îndepărtăm de această zonă spre sud-est, densitatea  așezărilor şi descoperirilor din epoca romană (cultura Chilia-Militari) crește.

Abandonarea limesului Transalutan a adus alte transformări în peisajul zonei. Romanii pierd controlul până în secolul al IV-lea. Revenirea lui Constantin cel Mare la nordul Dunării a revitalizat viața economică şi relațiile comerciale. Acum este ridicat marele val de pământ  atribuit eroului legendar „Novac”- de unde numele de „Brazda lui Novac” – şi al cărui traseu poate fi urmărit la circa 15 km sud de localitatea Oarja. Controlul roman în veacul al IV-lea a fost de scurtă durată, geopolitica spațiului românesc suferind profunde transformări după acest moment, ca urmare a venirii slavilor.

Deși urme ale unor aşezări slave nu avem, totuși în zona Oarja stau mărturie a existenței unor astfel de comunități câteva hidronime: Dâmbovnic, Neajlov şi Mozacu, termeni de origine slavă.