Azi începe simularea examenului de Bac, cu proba la Limba şi literatura română

Simularea examenului de Bacalaureat începe azi, 24 martie 2025, cu proba la Limba şi literatura română, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine joi proba la Limba şi literatura maternă.

Rezultatele vor fi comunicate pe 8 aprilie.

Elevii încep simularea la ora 9:00 și au la dispoziţie trei ore pentru lucrările scrise, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.

Rezultatele obţinute la simulare sunt analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare în perspectiva examenelor din vara acestui an.

Potrivit Ministerului Educaţiei şi Cercetării, obiectivele urmărite prin organizarea simulărilor la nivel naţional sunt familiarizarea elevilor cu rigorile unui examen real şi optimizarea rezultatelor obţinute de către elevi la finalul studiilor liceale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.