Evaluarea Ministrului Justiţiei pentru Kovesi şi procurorul general: au greşit grav, au încălcat Constituţia, au urzupat din prerogativele altor puteri, dar nu e suficient pentru a fi demişi!

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a prezentat miercuri, într-o conferinţă de presă, concluziile evaluării Ministerului Public şi Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în urma deciziei Curţii Constituţionale potrivit căreia în cazul anchetei privind OUG 13 s-ar fi încălcat legea, a activităţii procurorului general Augustin Lazăr şi a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi. Anunţată iniţial pentru ora prânzului, conferinţa de presă a fost amânată pentru ora 18.00.

În peste 45 de minute de expozeu, ministrul justiţiei a explicat că, în cazul Ordonanţei 13, DNA a greşit prin deschiderea anchetei şi a cercetărilor, au încalcat Constituţia, au urzupat din prerogativele altor puteri, dar nu e suficient pentru a fi demişi! ”DNA și-a arogat competența de a efectua o anchetă într-un domeniu care excedează cadrului legal. Ministerul Public a creat o presiune asupra membrilor Guvernului, având drept consecință descurajarea, intimidarea legiuitorului de a-și îndeplini atribuțiile constituționale” a spus Tudorel Toader.

Anuntul a fost precedat de o intalnire avuta cu premierul Sorin Grindeanu, la sediul Guvernului. Ministrul Justiţiei s-a întâlnit, luni, şi cu procurorul-sef al DNA, Laura Codruta Kovesi si, in 15 martie, cu procurorul general, Augustin Lazar.

”În spiritul exigențelor statului de drept considerăm oportun instituirea unei monitorizări, a unei obligații de raportări a procurorilor DNA, DIICOT, de la Parchetul General, fără ingerințe în independența procurorului, pentru identificarea modului în care procurorii înțeleg limitele de competență. Această autoritate se va exercita, această monitorizare se va exercita fără știrbirea independenței procurorilor” a concluzionat ministrul.

Rezultatul evaluării activității procurorului general al României, dl Augustin Lazăr, precum și a procurorului șef al DNA, domna Laura Codruța Koveși, cu specială raportare la efectele Deciziei nr. 68/2017 a Curții Constituționale a României îl puteţi citi AICI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.