Eurocampionii Argeşului: firma de consultanţă condusă de Florentina Grigoraş a adus în Argeş peste 22 de milioane de euro

grigorasBătălia pentru atragerea de fonduri europene a devenit, în ultimii ani, una dintre preocupările principale ale clasei politice româneşti, a administraţiei publice, dar şi a mediului de afaceri. Oriunde este o reuniune oarecare, pe orice temă, totul sfârşeşte prin a se discuta de fonduri europene! Însă, acelaşi mediu politic şi aceiaşi oameni din administraţie uită că acestea sunt disponibile încă de la începutul anilor 2000 şi evită să spună că nu mulţi au avut curajul să le acceseze!
Există însă în Argeş o firmă cu viziune, condusă de o doamnă cu viziune, care face acest lucru din 2008: firma „Andralex”, specializată pe consultanţă pentru mediul de afaceri, scriere de proiecte şi accesare de bani europeni, condusă de Florentina Grigoraş. În 2008, când ea început să promoveze această oportunitate şi să scrie proiecte, prin care se puteau obţine bani nerambursabili, adică „gratis“, nu mulţi au crezut-o. Cei ce au mers, însă, pe flerul şi intuiţia sa  au avut de câştigat!
Inginer specialist în roboţi industriali, absolventă de TCM, Florentina Grigoraş a lucrat însă, încă de la începutul carierei sale, în Consiliul Judeţean Argeş. A fost mai întâi simplă angajată în Direcţia Tehnică, dar mai apoi a primit conducerea Departamentului de Mediu, iar mai apoi pe cel de Servicii Utilitare. Între timp, a făcut două masterate, a urmat cursuri, seminarii şi training-uri în România, Finlanda, Ungaria şi Austria, dar şi un curs de management de proiecte europene, fiind singura care a activat, ulterior, în domeniu, din 30 de candidaţi.

350 de proiecte finanţate în doar 6 ani
 
Au trecut deja 6 ani, dar, pentru managerul Florentina Grigoraş, timpul se măsoară acum în milioane de euro atrase pentru judeţ şi, pentru că faima sa de consultant de succes a depăşit graniţele Argeşului, pentru ţară. De-a lungul celor 6 ani, Florentina Grigoraş şi echipa sa au scris şi implementat peste 350 proiecte, majoritatea vizând dezvoltarea regională. La un calcul sumar, putem spune că pentru Argeş au fost atrase fonduri în valoare de peste 22 de milioane de euro. În principal, banii au mers către dezvoltarea infrastructurii educaţionale (10 şcoli din mediul rural), a promovării turistice (11 obiective turistice promovate, dar şi către înfiinţarea a trei centre de informare turistică). Peştera Dâmbovicioara, Mănăstirea Cetăţuia, Muzeul Goleşti, Castrul Jidova, Poiana cu Narcise de la Negraşi, Cetatea Poenari, Piatra de Albeşti, tradiţiile şi folclorul din Lereşti, Poienarii de Muscel, Dragoslavele, Stolnici şi Boteni sunt doar câteva dintre proiectele locale devenite cunoscute în întreaga ţară graţie inspiraţiei sale şi eforturilor de a obţine finanţare pentru promovare.

Reabilitarea Bisericii „Sfânta Vineri” din Piteşti poartă tot amprenta profesioniştilor de la „Andralex”, la fel ca şi un centru medical de recuperare ce va ajunge la un standard unic în ţară

De asemenea, tot în domeniul turismului, de această dată cultural, este în stadiu de implementare proiectul ce are drept obiectiv specific reabilitarea Bisericii „Sfânta Vineri” din Piteşti. Firma „Andralex” nu a ajutat doar autorităţile locale, ci şi mediul de afaceri. De când se ocupă cu scrierea de proiecte, echipa „Andralex” a câştigat bani pentru ridicarea a trei noi de structuri de afaceri în Piteşti. În plus, 42 de microîntreprinderi au fost finanţate din fonduri europene, investiţiile vizând modernizarea serviciilor, a fluxurilor tehnologice şi a echipamentelor.
Practic, este vorba despre proiecte privind dezvoltarea serviciilor medicale, de la ginecologie şi stomatologie la recuperare medicală şi imagistică, IT, turism şi agrement. Activităţile proiectelor vizează înfiinţarea unor spaţii moderne dotate cu echipamente de ultimă generaţie. De referinţă va fi un centru medical de recuperare ce va ajunge la un standard unic în ţară, comparabil cu cel din clinicile de specialitate din Vestul Europei.

34 de milioane de euro, proiecte de succes în întreaga ţară

Cum spuneam, faima firmei conduse de Florentina Grigoraş a depăşit graniţele judeţului. Iar astfel, portofoliul său de clienţi s-a mărit considerabil, printre ei numărându-se nume celebre din show bizz şi mari corporaţii naţionale. Iar suma totală obţinută pentru ei este una greu de imaginat în zilele noastre: 34 de milioane de euro! Mai mult decât multe primării la un loc, mai mult decât orice autoritate locală sau  centrală. Dintre proiectele naţionale, cele mai mediatizate proiectele de impact şi de succes au fost cele depuse pentru grupul Romcarbon, caravana Pro Istoria Fest şi obţinerea de fonduri pentru protejarea Pădurii Letea. Curtea Domnească – Târgovişte, Cetatea de Scaun a Sucevei, Sighişoara, Râşnov, Deva, Enisala şi Sarmisegetuza sunt câteva dintre obiectivele ce fac parte din proiectul „Sistem şi prietenii – respect pentru trecut”, promovat de Trupa Sistem, al cărei manager de proiect a fost tot Florentina Grigoraş (şi, desigur, echipa sa)!
Trupa Holograf s-a făcut şi ea cu o scenă de concert de cel mai înalt nivel profesionist, iar multe alte personalităţi cum ar fi Dana Săvuică, membrii trupei Hara, Cornelia şi Lupu Rednic ori Răzvan Pascu i-au devenit prieteni Florentinei Grigoraş după ce a realizat pentru ei proiecte de succes. Nu în ultimul rând, asociaţii şi fundaţii cu profil turistic precum „Renaşterea Bucovineană”, „Astur Mureş”, „Artex”, Fundaţia „Sulina”, Fundaţia pentru promovarea obiectivelor turistice ale României o caută pentru colaborări garantat reuşite 100% .

Firma „Andralex” a adus mai mulţi bani în România decât a plătit Renault pentru Dacia

Spre comparaţie, cele 56 de milioane de euro, cât a atras, în toată ţara, firma „Andralex”, reprezintă mai bine de jumătate din cât a investit, în România, în 20 de ani, marele concern de cablaje Lisa Dräxlmaier, oficialii nemţi declarând, la aniversarea celor două decenii, că au investit în ţara noastră 100 de milioane de euro. Tot spre comparaţie, francezii de la Renault au cumpărat 51% din uzina Dacia cu 50 de milioane de dolari, cu mult mai puţin decât a adus firma Florentinei Grigoraş în România.
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.