Eugen Tomac, preşedintele PMP: Sistemul de sănătate se sufocă, de aceea nu mai poate face performanță

Săptămâna trecută, organizaţia judeţeană a PMP Argeş a primit pentru a doua oară în numai câteva săptămâni, vizita preşedintelui PMP, Eugen Tomac.

Liderul PMP a vorbit despre proiectul de lege pe care grupul parlamentar al PMP-ului l-a depus în Parlament, care vizează îmbunătățirea sistemului sanitar din România, menţionând faptul că partidul pe care îl reprezintă se va implica foarte mult în reforma din sănătate.

„Cred că acest proiect, poate aduce o îmbunătățire substanțială în sistemul de sănătate românesc, în care nu lipsa de finanțare reprezintă o problemă, ci managementul în sine. Monopolul statului e cel care ține blocată sănătatea românească. În prezent, mai bine de jumătate din populația țării nu beneficiază de servicii de calitate în sănătate. În ultimii 15 ani, bugetul pentru sănătate a fost mărit de peste 10 ori! Dacă acum 15 ani era 600 milioane de dolari, în prezent este de peste 10 ori mai mare.

Aşadar, nu lipsa finanțării este problema. Sistemul se sufocă, de aceea nu mai poate face performanță. Proiectul nostru, care se inspiră foarte mult din sistemul de sănătate olandez, e canalizat pe câteva linii foarte clare: politica medicamentului – care trebuie să țină cont de nevoile pacientului, nu de interesele industriei; salarizare corectă – pentru că sistemul nu poate oferi în acest moment salarii care să motiveze resursa umană să rămână în țară; managementul spitalelor – un subiect foarte important pe care îl abordăm, prin prisma unui mecanism nou, care funcționează foarte bine în Olanda”, a declarat preşedintele PMP Argeş, Eugen Tomac.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.