GENERAL MĂRINIMOS Unul dintre cei mai temuţi oameni din România, şeful Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, generalul Marcel Opriş, şi-a donat toate proprietăţile de la Podu Dâmboviţei, comuna Dâmbovicioara, 28 de hectare de pădure, în valoare de 3,5 miliarde lei vechi. Generalul Marcel Opriş, şeful Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS), cel care ştie, vede şi mai ales… „aude” tot, s-a numărat, până de curând, printre latifundiarii Argeşului. Considerat omul numărul unu al preşedintelui Traian Băsescu, generalul Opriş a cumpărat, în 2006, 3,4 hectare de păşune la Podu Dâmboviţei, comuna Dâmbovicioara, iar, un an mai târziu, 25 de hectare de pădure.
Zonă superbă, cu un foarte mare potenţial turistic, păşunile şi pădurile de la Podu Dâmboviţei sunt căutate atât de românii cu foarte mulţi bani, cât şi de străini, în special nemţi. La începutul acestui an însă, generalul Marcel Opriş a rămas fără proprietăţile de la Podu Dâmboviţei, dar nu le-a vândut, ci, surprinzător, le-a donat, pur şi simplu, unei anume Ana Vintilă. Conform declaraţiei sale de avere, din 2012, cele 28,5 de hectare de pădure şi păşune pe care temutul general de la STS i le-a donat Anei Vintilă valorau 350.680 lei, adică peste 3,5 miliarde de lei vechi.
Poştăriţa din Dâmbovicioara poartă acelaşi nume cu femeia care a primit donaţia
În legătură cu această donaţie, dar şi cu pierderea unui proprietar de vază al comunei, primarul din Dâmbovicioara, Dumitru Secăreanu, a rămas şi el destul de mirat: „Sunt surprins de ceea ce îmi ziceţi! Nu ştiam că şi-a donat terenurile pe care le deţinea la noi. Chiar nu ştiam! Personal nu l-am văzut niciodată pe domnul general! Când plătea impozitele, trimitea pe altcineva. Ce pot să spun este că era cu toate dările la zi. În ceea ce priveşte numele persoanei către care s-a făcut donaţia, Ana Vintilă, noi avem o singură fameie cu acest nume în comună. Doamna Ana Vintilă este poştăriţă la Dâmbovicioara”, ne-a declarat primarul Secăreanu. În iulie 2011, şeful STS mai donase, către aceeaşi Ana Vintilă, 450 de mp de teren intravilan, aflat în comuna Bragadiru, judeţul Ilfov, achiziţionat în 2007 şi evaluat la 10.000 de euro. Cum pe poştăriţa de la Dâmbovicioara o cheamă tot Ana Vintilă, am fost, totuşi, curioşi să aflăm dacă ea este fericita persoană căreia mărinimosul general i-a donat terenuri în valoare de 3,5 miliarde lei. „Nu, nu sunt rudă cu domnul general şi nici nu am primit vreo donaţie! Este o simplă coincidenţă de nume cu doamna către care s-a făcut donaţia”, ne-a spus poştăriţa.
În ceea ce priveşte relaţia şefului de la STS cu Argeşul, aceasta nu s-a făcut doar prin terenurile de la Podu Dâmboviţei, generalul a mai avut şi o casă în Curtea de Argeş, pe care a vândut-o în urmă cu câţiva ani. Chiar dacă acum s-ar putea spune că şeful STS a rupt legătura cu judeţul nostru – prin donarea celor 28,5 de hectare de pădure – Marcel Opriş vine destul de des prin Argeş, mai exact în comuna natală a unuia dintre cei mai buni prieteni ai săi, generalul argeşean Lucian Pahonţu, şeful SPP, originar din Lereşti.
Preşedintele Traian Băsescu l-a avansat de trei ori în grad pe Opriş
Directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, generalul Marcel Opriş, în vârstă de 54 de ani, a fost numit în această funcţie cu rang de secretar de stat, de preşedintele Traian Băsescu, în data de 7 decembrie 2005. Originar din localitatea Chieşd, judeţul Sălaj, Marcel Opriş a absolvit Facultatea de Electronică şi Informatică din cadrul Academiei Tehnice Militare din Bucureşti. Preşedintele Traian Băsescu l-a avansat de trei ori în grad, până acum, pe şeful STS. După alegerile prezidenţiale din 2009, generalul Opriş a fost acuzat de Opoziţie că şi-ar fi pus oamenii să ajute PDL-ul în campania electorală, precum şi că, în ziua scrutinului prezidenţial, STS ar fi transmis sms-uri prin intermediul reţelei de telefonie mobilă, prin care Traian Băsescu era dat câştigător înainte de închiderea urnelor. Printr-un decret din 18 decembrie 2010, preşedintele Băsescu l-a decorat pe generalul Opriş cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de ofiţer, pentru „rezultatele remarcabile obţinute în organizarea şi coordonarea STS”.