Ca urmare a celor două cutremure cu magnitudini de 7,8 şi, respectiv, 6,7 grade care s-au produs în dimineaţa zilei de sâmbătă, 25 aprilie, în munţii Himalaya, la cca. 80 km nord-vest de capitala Nepalului, orașul Kathmandu, şi ca urmare a avalanșei care a afectat în mod tragic faţa nepaleză a Muntelui Everest, producând mari pagube umane şi materiale,  autorităţile chineze şi Asociaţia Chineză pentru Alpinism au decis închiderea feţei nordice a  Everestului.
Confirmarea deciziei autorităţilor din China ne-a fost transmisă prin SMS in dimineaţa zilei de 29 aprilie 2015 de către Teofil Vlad, informaţia regăsindu-se şi pe contul  Twitter al alpinistului britanic Neil Corry: „The Chinese Mountaineering Association have closed the north side of Mount Everest for this year.” (“Asociaţia Chineză pentru Alpinism a  închis partea Nordică a Everestului pentru acest an.
Drept urmare, expediţia „EVEREST 2015 EXPEDITION – Teo Vlad” s-a încheiat,  urmând a fi stabilite detaliile logistice pentru întoarcerea în România, în zilele următoare.

Multumim tuturor pentru susţinere. Ne exprimăm regretul pentru tragicele evenimente ce au dus la pierderi de vieţi  omeneşti în zonele afectate de cutremur.

Informaţii oficiale actualizate, în măsura în care sunt transmise de Teo Vlad, despre Everest 2015 Expedition – Teo Vlad şi întoarcerea acasă, sunt postate pe blogul personal: http://teovlad.blogspot.ro/
precum și pe pagina de Facebook dedicată expediţiei:  https://www.facebook.com/TeoVlad.Everest2015.

ASOCIAŢIA ROMÂNĂ PENTRU ALPINISM ȘI EXPLORARE

Comments

comments

DISTRIBUIȚI