DTO Rally Team este vicecampioană la finalul Raliul Moldovei 2020. Cu cinci curse programate începând cu luna iunie, Campionatul Național de Raliuri Betano și-a desfășurat ultima etapă a sezonului competițional weekend-ul trecut. Scena duelului final din sezonul 2020, Raliul Moldovei a avut loc pe 12 probe speciale de macadam în zona Moinești și cea a Bacăului, diversitatea traseului de concurs, duritatea din prima zi și condițiile schimbătoare din ziua secundă reprezentând principalele provocări pentru echipaje.

Finalul de sezon a fost unul acerb și interesant pentru DTO Rally Team, gruparea argeșeană luptând să devină vicecampioană în clasamentul echipelor în acest an. Duelul s-a dat cu alte două grupări motivate să obțină maximul de puncte pe cei peste 100 de kilometri cronometrați de sâmbătă și duminică.

Cele trei echipaje care au punctat pentru DTO Rally Team au avut parte de evoluții excelente pe macadamul din Moldova, acumulând suficiente puncte pentru ca echipa să ocupe locul secund la finalul sezonului 2020. În ciuda unui program redus al echipajelor în acest an, a problemelor financiare sau a abandonurilor, echipa a dat dovadă de motivație, determinare și viteză, astfel încât obiectivul setat la începutul anului a fost atins.

Cu o evoluție constantă de-a lungul celor două zile de concurs, Cristi Dolofan și Petre Tobă au dus o luptă strânsă pentru podium în clasamentul general FIA. În a doua zi de concurs, echipajul DTO Rally Team a crescut ritmul pe probele dificile și alunecoase de lângă Bacău și s-a apropiat la doar 1,6 secunde de primul podium general din carieră. Duelul a continuat și pe proba-spectacol de pe circuitul SpeedPark, unde echipajul a făcut show pentru transmisia LIVE, terminând competiția pe locul 4 în clasamentul general FIA și cel al clasei RC2. „Suntem foarte mulțumiți la finalul unui raliu frumos, în care am avut o luptă strânsă cu Enis Arif și Carmen Poenaru. Mi-a plăcut mult evoluția de aici și sunt fericit pentru ritmul pe care l-am avut în a doua zi de concurs, dar și pentru rezultatele echipei în acest sezon.” a spus Cristi Dolofan.

După victoria de la Transilvania Rally, Bogdan și Delia Năstase aveau în plan același rezultat și pe probele de macadam din județul Bacău. Cu un start în forță, de zile mari, cei doi nu doar că s-au instalat la conducerea clasei NAT11, dar au și obținut timpi în vârful clasamentului OPEN. Cu dorința obținerii de puncte maxime pentru echipă, Bogdan și Delia s-au impus categoric în cadrul clasei și au ocupat un superb loc trei în clasamentul OPEN, cel care include toate echipajele participante în raliu.

Am plecat de acasă cu gândul măreț al unui podium la general! Ne-am bucurat de fiecare probă specială, chiar și de răsucirea de pe PS2, care ne-a costat aproximativ 40 de secunde. Am avut un ritm susținut și în creștere, lucru care ne-a adus cea mai bună clasare a noastră de până acum: locul 3 în clasamentul general open, locul 1 la clasă cu un avans considerabil, dar și locul 2 la echipe! Mulțumim celor ce ne-au susținut, în special echipei DTO Rally Team!” a spus Bogdan Năstase la finalul Raliului Moldovei.

Cu două titluri în joc la Raliul Moldovei, dar și presiunea rezultatului care să ajute echipa, Raul Badiu și Rareș Fetean au avut o cursă plină în Moldova. După ce s-au instalat la conducerea Cupei Dacia în prima zi de concurs, cei doi au avut probleme cu frânele modelului Sandero. Reparațiile aduse între probe i-au ajutat să ajungă în service, ca mai apoi, în a doua zi de concurs, să ridice ritmul și să urce treptat în cadrul clasei RC5. La finalul raliului, Badiu și Fetean s-au impus în Cupa Dacia și au ocupat locul secund în clasamentul clasei. „După problemele din prima zi, când vedeam cum se îndepărtează titlul de la Cupa Dacia și cel de la clasă, am avut o zi secundă bună. Am reușit să câștigăm cele două titluri și am ajutat echipa să ocupe locul secund la final de an. Ne-am îndeplinit toate obiectivele în acest sezon și suntem foarte mulțumiți de parcursul nostru” a declarat Raul Badiu.

La finalul sezonului, DTO Rally Team a obținut locul secund în clasamentul echipelor, acolo unde șapte grupări au luat startul de-a lungul celor șase etape programate în 2020. Cristi Dolofan și Petre Tobă s-au clasat pe locul patru în cadrul clasei RC2, în timp ce Eugen Cărăgui și Robert Fus au ocupat aceeași poziție în clasamentul RC4. Raul Badiu și Rareș Fetean sunt campioni ai Cupei Dacia și ai clasei RC5, în timp ce Dorin Banciu și Ioana Stan au încheiat anul 2020 pe ultima treaptă a podiumului clasei NAT11, acolo unde Bogdan și Delia Năstase s-au clasat pe locul patru.

În sezonul 2020, echipajele DTO Rally Team au alături o serie de parteneri puternici: Dolo Trans Olimp, Trust Motors – Importator Peugeot, Citroen si DS Automobile, Vilma, Catena, Tellur, Total, Oscar Downstream și HidroGaz.

Comments

comments