Drogat și cu permisul suspendat, conducea un autocamion

Weekendul trecut, polițiștii Formațiunii Rutiere Topoloveni au desfășurat acțiuni de tip „blitzˮ, în intervale de câte două ore, pentru combaterea cauzelor de producere a accidentelor de pe drumurile de pe raza de responsabilitate a Poliției Orașului Topoloveni.

Doar în cadrul acestor acțiuni, au fost legitimate 58 de persoane, au fost verificate 59 de autovehicule și au fost realizate 31 de testări pentru depistarea conducătorilor auto care aleg să conducă sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.

Printre cai opriți la control s-a numărat și un tânăr de 20 de ani, din Rătești, care conducea un autocamion pe DJ 702G, pe raza localității de domiciliu.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române a rezultat că cel în cauză figurează cu dreptul de a conduce suspendat!

De asemenea, în urma testării cu aparatul DrugTest, rezultatul a fost pozitiv pentru o substanță psihoactivă , fapt pentru care tânărul în cauză a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării probelor biologice, pentru efectuarea analizelor de laborator care să stabilească dacă sunt îndeplinite condițiile pentru răspunderea penală, prin stabilirea prezenței substanței în organism.

Totodată, a fost dispusă măsura administrativă de retragere a permisului de conducere, până la împlinirea termenului de 72 de ore sau la primirea rezultatului de la medicina legală.

Cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care faptele au fost săvârșite și luarea măsurilor legale care se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.