14.000 de euro, cea mai mare pensie în plată din România! Este „pensia specială” a unui magistrat

Cea mai mare pensie specială din România a ajuns la aproape 70.000 de lei pe lună, echivalentul a 14.000 de euro, potrivit datelor Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP).

Este vorba despre o pensie de serviciu, primită de un magistrat, și doar 30% din sumă provine din contribuții, restul fiind plătit din bugetul de stat.

Suma exactă plătită de CNPP este de 69.343 lei, din care 21.085 lei reprezintă partea contributivă (30%) și 48.258 lei partea necontributivă (70%).

În acest moment, pensia medie de serviciu a magistraților este de 25.356 lei, adică de aproape 10 ori mai mare decât salariul mediu și de 25 de ori mai mare decât o pensie obișnuită, care se ridică la circa 2.700 de lei. De asemenea, magistrații din România au beneficiul de a se pensiona la doar 47 de ani, în timp ce în alte state europene, precum Italia, Finlanda sau Slovenia, pragul este de 65–70 de ani.

În România se mai plătesc, în acest moment, și alte tipuri de pensii speciale:

  • Pensii și indemnizații speciale: 407.854
  • Persoane persecutate din motive politice. Indemnizație medie: 1.515 lei
  • Eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției. Indemnizația medie: 2.175 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.