Dr. Valeriu Gheorghiţă: “Nu cred că în România se va ajunge la obligativitatea vaccinării”. Valul 4 al pandemiei ar putea fi dureros dacă vaccinarea bate pasul pe loc. Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, a vorbit luni, în exclusivitate la Antena 3, despre ritmul de vaccinare în rândul populaţiei, dar şi despre contagiozitatea cu varianta Delta.

 

În mod instituţional, Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), a avut două întâlniri cu reprezentanţii tututor cultelor religioase din România, cele 18 culte religioase din România, inclusiv Biserica Ortodoxă Română şi a mai fost o întâlnire chiar la sediul Guvernului, înainte de Sărbătorile Pascale, ocazia cu care am înaintat şi discutat toate problemele legate de vaccinarea împotriva COVID-19. Chiar prima întâlnire a fost înainte de debutul campaniei de vaccinare, a fost o întâlnire foarte bună şi pot să vă spun că am regăsit o deschidere absolut deosebită şi neaşteptată a reprezentanţilor cultelor religioase din România, faţă de această problematică importantă,  ţinând cont de faptul că în toată această perioadă de pandemie, cultele au fost destul de greu afectate de pandemie, ca şi societatea în general. Au fost pierdute vieţi omeneşti chiar din rândul clerului, ori acest lucru a arătat responsabiliate. Participarea tuturor instituţiilor care se bucură de o credibilitate în rândul populaţiei este foarte importantă, mai ales pentru acea parte a populaţiei pentru care aceste valenţe  spirituale, religioase sunt foarte importante şi pentru care deciziile sunt puse şi hotărâte, în funcţie de acest aspect al vieţii religioase.

 

Valeriu Gheorghiţă, despre ritmul de vaccinare din România

În acest moment este cât se poate de evident că mai avem mult de muncă în ceea ce priveşte ritmul de vaccinare şi procentul de populaţiei care necesită a fi vaccinată. Aş sublinia în mod deosebit populaţia vulnerabilă – populaţia vârstnică, persoanele care se află în evidenţă cu boli cronice. Este o problemă cât se poate de evidentă – necesitatea vaccinării în perioada imediat următoare. De asemenea, legat de anumite segmente a populaţiei expusă la risc – persoanele din centrele de îngrijire pe termen lung, din căminele de bătrâni – rata de acoperire vaccinală este de peste 70% şi mă aştept să nu avem focare în aceste centre de bătrâni, unde riscul de evoluţie severă şi de mortalitate ar fi ridicat.

De asemenea, la pacienţii care sunt dializaţi în centrele de dializă, rata de vaccinare este de peste 70%. În rândul personalului medical cât şi din sistemul de sănătate, cu tot ce înseamnă studenţi ai facultăţilor de medicină, voluntari şi aşa mai departe, sunt iarăşi ţintele şi obiectivele atinse.

Avem, în schimb, din populaţia vârsnică  – peste 60 de ani, un procent de circa 35% de acoperire vaccinală, ori, aici, întradevăr avem mult de recuperat şi eu sper ca în perioada următoare printr-un efort comun, conjugat şi integrat al instituţiilor, să putem crea acel climat de încredere în primul rând, în rândul populaţiei pentru a-şi dori să se vaccineze şi de înţelege importanţa vaccinării.

Categoriile de persoane cu risc mare de dezvolta forme severe

 

(…) Mesajul meu în această perioadă se îndreaptă către cei vulberabili care au un risc mare de a dezvolta forme severe, cu risc mare de spitalizare şi de evoluţie nefavorabilă. Persoanele peste 65 de ani, persoanele care sunt cunoscute cu afecţiuni cronice, începând de la obezitate, diabet zaharat, bolile cardiovasculare, bolile cronice-renale, pacienţii imunodeprimaţi prin diverse tratamente sau afecţiuni, boli autoimune, transplant, pacienţii oncologici. Toate aceste afecţiuni cresc riscul unor evoluţii nefavorabile, populaţia peste 12 ani care sunt în evidenţă cu afecţiuni cronice, neuro-psihiatrice, sindrom Down, malformaţii care cresc riscul de forme severe şi chiar de deces. Tocmai de aceea este foarte important să vaccinăm un număr cât mai mare de persoane.

Tulpina Delta este dominantă, este regăsită în peste 60% din cazurile de COVID-19. Tulpina Alpha, tulpina britanică, anterior dominantă, este undeva la 22% ca procent din secvenţieri. În România, noi estimăm că vorbim între 5 şi 15 % pe valenţă, aici, probabil că rata de secvenţiere ar trebui să crească în perioada următoare, dar tendinţa este de creşterea cazurilor generate de varianta Delta, inclusiv în România.

Întreabat dacă vor exista categorii profesionale pentru care vaccinul să fie obligatoriu, aşa cum se întâmplă în Franţa, Grecia sau în Spania, medicul Valeriu Gheorghiţă a răspuns:

 

Categoric, la acest moment, nu se pune problema de aşa ceva şi nici nu cred că va fi pusă problema obligativităţii, dar trebuie să luăm în calcul problema responsabilităţii, pentru că nu vorbim de o boală care ne afectează doar pe noi, este o boală care îi afectează implicit şi pe cei din jurul nostru, chiar dacă noi decidem să nu ne vaccinăm, să nu respectăm măsurile de prevenţie, prin simplul fapt că ne expunem la această infecţie. Ne putem îmbolnăvi şi îi putem îmbolnăvi şi pe infecta şi pe cei cu care intrăm în contact în viaţa de zi cu zi. Tocmai din acest punct de vedere trebuie să avem grijă la cei din jurul nostru, să fim mai responsabili şi în felul acesta putem să avem un control mai bun al infecţiei”, a spus Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare COVID-19.

Comments

comments