Dosarul medical al fiecărui pacient, la un click distanţă

PREMIERĂ ÎN SĂNĂTATE Argeşul este primul judeţ din ţară care a reuşit afilierea la un portal electronic în care sunt publicate fişele medicale ale fiecărui pacient care a trecut, măcar odată, prin cele patru mari unităţi sanitare din judeţ: Spitalul Judeţean Argeş, Câmpulung, Curtea de Argeş şi Costeşti. Portalul a fost construit în cadrul programului „E-sănătate: un serviciu în beneficiul cetăţeanului”, implementat de Spitalul Judeţean Argeş cu bani europeni. Spitalul Judeţean Argeş, iniţiatorul proiectului, lucrează încă de la începutul anului în acest sistem, iar toate fişele celor aproximativ 215.000 de pacienţi care au fost internaţi până acum fiind deja în format electronic. Marele câştig al acestui sistem electronic este, dincolo de o gestiune mai uşoară a treburilor interne ale spitalelor, faptul că medicul curant şi medicul de familie pot afla oricând date importante despre istoricul medical al oricărui pacient. Fiind compatibil cu normele Uniunii Europene, în timp, acesta va putea fi conectat fără niciun fel de problemă cu marile spitale din întreaga Europă, chiar şi faimosul AKH din Viena. Datele din dosarul electronic al pacientului sunt securizate şi nu pot fi modificate decât de medicul curant. Pentru a putea citi datele din el, la externarea din spital pacientul trebuie să solicite o parolă de acces şi trecerea fişei internării în portal. Medicii de familie sau de specialitate care vor acces la dosarele pacienţilor vor intra pe baza parafei medicale, însă doar cu acceptul acestora. Dosarul poate fi consultat de oriunde, chiar şi în timpul călătoriilor în străinătate. În dosarul electronic al pacientului se vor regăsi în permanenţă fişele de internare în spitalele afiliate, cu toate procedurile şi investigaţiile medicale efectuate şi medicaţia administrată, precum şi rezultatele investigaţiilor şi analizelor efectuate de-a lungul timpului, a investigaţiilor radiologice şi ecografice, probleme medicale curente şi mai vechi, lista alergiilor, lista vizitelor efectuate la medic. Pacientul poate să îşi listeze medicaţia şi să consulte în portal informaţii care să îl ajute să prevină incompatibilităţile dintre medicamente, să îşi programeze on-line vizitele la medicii din spitale de specialitate care se vor afilia la sistem în viitor, sau chiar să comunice cu medicii în timp real. Medicii care vor ajunge să trateze un bolnav ce are o astfel de fişă medicală vor putea afla imediat istoricul medical, fiind astfel pre-informaţi asupra unor date medicale anterioare, câştigând timp şi reducând posibilitatea unui diagnostic eronat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.