Dosarul electronic de sănătate al pacientului, obligatoriu din 12 noiembrie

Începâd cu 12 noiembrie 2016, dosarul electronic de sănătate (DES), implementat deja la nivel naţional, va deveni obligatoriu şi în Argeş.

În momentul instituirii, dosarul electronic, ce reprezintă o componentă importantă a sistemului informatic sanitar, va putea importa date din sistemul informatic existent. Conform HG 34/2015 şi Ordinului comun nr. 1123/849/2016, pentru aprobarea datelor, informaţiilor şi procedurilor operaţionale necesare utilizării şi funcţionării dosarului electronic de sănătate (DES ) al pacientului emis de MS şi CNAS, dosarul electronic va deveni obligatoriu nu numai pentru furnizorii de servicii medicale care se află în relaţii contractuale cu CAS Argeş, ci şi pentru cei care nu au încheiat contracte, atât pentru pacienţii care sunt persoane asigurate, cât şi neasigurate.

Aşadar, medicii care îşi desfăsoară activitatea într-o formă legală va trebui să se înroleze în platforma informatică, în vederea utilizării sistemului DES. DES cuprinde date şi informaţii medicale, respectiv informaţii clinice, biologice, diagnostice şi terapeutice, personalizate, acumulate pe tot parcursul vieţii pacienţilor, organizate şi structurate pe module, respectiv: “Numar de urgenţă” Istoric medical” “Antecedente declarate de pacient” “Documente medicale” şi “Date personale”. De reţinut că un pacient îşi poate accesa dosarul electronic prin autentificare. Autentificarea în portalul DES (www.des-cnas.ro) se realizează numai după generarea matricei de securitate de către medicii înrolaţi în platforma informatică, în baza actului de identitate.

Datele medicale introduse în DES se certifică prin semnătura electronică de către medicul curant şi se transmit în sistem prin aplicaţiile informatice ale furnizorilor compatibile cu sistemele informatice din platforma informatică din asigurările de sănătate (PIAS). Furnizorii de servicii medicale care nu deţin sisteme informatice proprii, vor putea utiliza portalul DES, www.des-cnas.ro pentru a completa şi transmite datele în dosarul electronic al pacientului.

Pe site-ul Casei de Asigurări de Sănătate Argeş, www.casag.ro se află toate informaţiile necesare referitoare la DES, susţinute de prevederile legale, precum şi modelul de cerere pentru înrolare în PIAS necesar furnizorilor de servicii medicale care nu se află în contract cu CAS Argeş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.