O femeie care nu a vrut să își comunice identitatea a sunat la 112, în după-amiaza zilei de 22 iulie, spunând că a fost bătută de bărbatul cu care locuiește. Fiind contactată ulterior, apelanta și bărbatul în cauză au furnizat date eronate cu privire la identitatea și domiciliul acestora, refuzând să dea curs și invitației de a se prezenta la sediul poliției. Cei doi au fost ulterior identificați și sancționați cu 3.500 de lei fiecare.

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung şi cei ai Secţiei de Poliţie Rurală Valea Mare Pravăţ au fost alertaţi, în urma unui apel primit la data de 22 iulie 2020, în jurul orei 18:00, prin Serviciul Unic Apeluri de Urgenţă 112, prin intermediul căruia o persoană necunoscută de sex feminin s-a plâns că este victima unei infracțiuni de violență. Din relațiile oferite de interlocutoare a rezultat premisa că viața acesteia ar putea fi în primejdie, precum și că autor al pericolului ar putea fi partenerul de viață.

Cu toate acestea, apelanta nu a vrut să își comunice identitatea, iar ulterior, fiind contactați de polițiști, atât aceasta cât și presupusul agresor au furnizat date eronate cu privire la identitatea și domiciliul acestora și au refuzat să dea curs invitației de a se prezenta la sediul poliției.

În cauză a fost înregistrat un dosar penal, pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie, cercetările fiind desfășurate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung.

Ulterior, din verificări, cei doi au fost identificați ca fiind o tânără de 19 ani, din comuna Valea Mare Pravăț, și concubinul acesteia, de 27 de ani, din aceeași localitate.

După verificări, cei doi au fost sancționați contravențional, conform OUG 34/2008 privind organizarea Sistemului National Unic pentru Apeluri de Urgență, cu amenzi în valoare de 2.000 de lei fiecare, precum și conform Legii 61/1991R privind normele de conviețuire socială, cu amenzi în valoare de 1.500 de lei fiecare.

În privinţa măsurilor care pot fi luate de poliţişti în situaţiile de violenţă în familie, reamintim că, începând cu 28 decembrie 2018, poliţiştii care intervin la cazuri de violenţă domestică pot emite, după analizarea situaţiei pe baza unui formular de evaluare a riscului, un Ordin de protecţie provizoriu, valabil 5 zile, astfel încât victima nu va mai fi nevoită să aştepte unul încuviinţat de judecător.

Ordinul de protecţie provizoriu se emite de către poliţiştii care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, constată că există un risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violenţă domestică, în scopul diminuării acestui risc.

Mai multe informaţii despre Ordinul de protecţie provizoriu puteţi accesa gratuit pe site-ul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, la adresa: https://ag.politiaromana.ro/ro/stiri-si-media/comunicate/ordinul-de-protectie-provizoriu-emis-de-politisti .

Cu privire la comunicarea, ca urmare a verificărilor generate de sesizarea sau solicitarea unei persoane, a adresei şi a datelor de contact ale unei persoane care s-a mutat la o altă adresă, prelucrarea acestor date intră sub incidența Regulamentului UE 2016/679, datele fiind folosite doar pentru scopul legal, legitim, pentru care au fost obținute.

Reamintim că, începând cu ziua de 26 ianuarie 2019, în cadrul pachetului legislativ menit să întărească autoritatea polițiștilor, au intrat în vigoare o serie de prevederi aduse de Legea nr. 192 din 2019, pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul ordinii și siguranței publice, care modifică și completează Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, precum și Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române.

Astfel, au intrat în vigoare prevederi mai aspre în situaţia refuzului unei persoane de a da relaţii pentru stabilirea identităţii, precum şi sancţiuni cu un cuantum mărit în cazul repetării unor fapte de adresare de injurii sau tulburarea liniştii locuitorilor în termen de 24 de ore. De asemenea, reamintim că, începând cu data de 3 septembrie 2019, cadrul legal privind apelarea abuzivă sau alertarea falsă prin 112, a devenit mai strict.

Apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgență 112 sau transmiterea de mesaje abuzive la numărul 113 ori la numărul 114 se sancționează cu amendă de la 500 de lei la 1.000 de lei. Totodată, alertarea falsă a agențiilor specializate de intervenție este sancționată cu amendă de la 1.500 de lei la 5.000 de lei.

Apelarea abuzivă reprezintă apelarea repetată, cu rea intenție, a numărului 112, fără ca apelantul să justifice o stare care necesită acțiunea agențiilor specializate de intervenție, sau apelarea numărului 112 pentru a aduce injurii operatorilor.

În sensul legii, alertarea falsă este utilizarea intenționată a numărului 112 pentru determinarea alarmării sau intervenției agențiilor specializate de intervenție (structurile autorităților administrației publice, care au rolul de intervenție imediată pentru soluționarea urgențelor în domeniile ambulanței, serviciilor mobile de urgență, reanimare și descarcerare – S.M.U.R.D., poliției, jandarmeriei, serviciilor publice profesioniste și voluntare pentru situații de urgență, inclusiv S.M.U.R.D., contra terorismului, precum și alte structuri) în mod nejustificat.

Exemple de situații de urgență: accidente de aviație/la metrou/feroviare/cu victime, persoane blocate/navale/montane/în peșteri, canioane/determinate de factori de mediu, avarii sau accidente industriale, explozii, incendii, arsuri termice/electrice/chimice, cutremure, fenomene hidrologice/meteo periculoase, fulgerați/trăsniți, persoane căzute în locuri publice, conflicte și agresiuni fizice, tâlhării, furturi, folosirea armamentului, persoane dispărute/găsite etc.

Nu reprezintă o urgență: accidentele rutiere fără victime(tamponări), aflarea datei și a orei, aglomerarea traficului, încărcarea cartelelor de telefoane mobilă, inundație în apartament sau subsolul blocului, pierderea sau găsirea de obiecte personale, solicitarea de informații despre numărul de telefon, emitere cărții de identitate, pașaportului, cazierului, despre trafic sau programul instituțiilor publice etc.
 
Sancțiunile au fost stabilite prin Ordonanța de Urgență nr. 62 din 27 august 2019, pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului național unic pentru apeluri de urgență și pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicațiile electronice”, transmite Biroul de Presă al IPJ Argeș.

Comments

comments