Cu referire la articolul DNA isi va alimenta masinile din benzinariile Lukoil in urmatorii 4 ani, in urma unei licitatii publice. Parchetul General tocmai a pus sechestru de 2 miliarde euro pe active ale Lukoil, publicat la data de 22 septembrie 2015, de publicaţia online HotNews, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să facă următoarea precizare:

Procedura în urma căreia a fost atribuit contractul menţionat în articol a fost licitaţie deschisă desfăşurată prin SEAP (Sistemul Electronic de Achiziţii Publice). La licitaţie s-au înscris trei ofertanţi, iar oferta câştigătoare a fost declarată în conformitate cu dispoziţiile legale în materia achiziţiilor publice, respectiv criteriul preţul cel mai scăzut. În urma clasamentului făcut în funcţie de criteriul sus menţionat a fost declarată câştigătoare oferta SC Lukoil România SRL.

În termenul prevăzut de lege, nu a fost depusă nicio contestaţie de către ceilalţi competitori participanţi la licitaţie, prin urmare contractul cadru a fost încheiat la data de 16.09.2015.

Potrivit OUG 34/2006, cu modificări şi completările ulterioare, în vigoare la această dată, autorităţile contractante nu au posibilitatea să elimine din procedura de licitaţie acele persoane fizice sau juridice care fac obiectul unor anchete penale.

 

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Comments

comments

DISTRIBUIȚI