Miercuri, 29 august, comuna argeșeană Bogați a îmbrăcat haine de sărbătoare. Ca în fiecare an, primarul Ion Gîrleanu a organizat un deosebit eveniment cu prilejul Zilei localității, ajunsă la ediția a VII-a. Manifestările au avut loc în Parcul Tineretului unde alături de cetățeni si de administrația locală s-au aflat zeci de invitați de peste hotare, de la nivel național și local.

Conform tradiției, cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie au fost premiate. De asemenea, a fost acordat și titlul de “Cetățean de Onoare” fiilor localității care, prin activitatea lor, au contribuit la dezvoltarea comunei.

Printre invitaţii prezenți la Ziua Comunei Bogați s-au aflat: președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu, vicepreședintele CJ Argeș, Ion Mânzână, senatorii Şerban Valeca, Gheorghe Marin și Cristina Stocheci, deputații Simona Bucura Oprescu, Radu Vasilică și Nicolae Georgescu, deputatul Eugen Nicolicea – președintele Comisie Juridice a Camerei Deputaților, subprefectul Adrian Bughiu, primari, consilieri județeni, șefi de instituții.

Pentru al doilea an la rând, comuna Bogați a avut și musafiri din Statele Unite, William Magwood IV, directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Nucleară, alături de care s-a aflat Horia Grama, președintele Agenţiei Nucleare şi pentru Deşeuri Radioactive, dar și secretari de stat și conducerea ICN Mioveni.

Distrația și voia bună au fost întreținute de Ansamblu “Doina Argeşului”, a Centrului Cultural Județean, alături de artiști, precum: Ansamblul Resteu din Bogaţi, Grupul Vocal „Pădureanca” al Primăriei Bogaţi, Haiducii Vlădicii, Doina Argeşului, Constantin Datcu, Ileana Licanu, Constantin Enceanu și Sandra N.

Comments

comments