În fiecare an, între 15 martie şi 15 aprilie, în România şi în întreaga lume  se sărbătoreşte „Luna pădurii“, o lună întreagă dedicată plantărilor de arbori şi  îngrijirii în mod special a „plămânului verde“ al Pământului. Silvicultorii argeşeni de la Direcţia Silvică marchează şi ei, în mod special, acest eveniment prin campanii susţinute de plantări, acţiuni de educaţie ecologică în rândul tinerilor şi copiilor şi promovarea voluntariatului în activităţile de mediu. Vineri, 15 martie, prima acţiune din calendarul „Lunii plantării arborilor“ s-a desfăşurat în Pădurea Trivale şi la ea au participat, alături de specialiştii Direcţiei Silvice Argeş, şi oficialităţi ale judeţului. Au fost prezenţi şi au plantat câte un pom primarul Piteştiului, Tudor Pendiuc, deputaţii Radu Vasilică, Gheorghe Marin şi Simona Bucura, senatorul Constantin Tămagă, adjunctul Poliţiei argeşene, comisarul-şef Petre Ioaniţescu. Gazdă şi îndrumător le-a fost ing. Armand Chiriloiu, directorul Direcţiei Silvice Argeş, împreună cu specialiştii din Direcţie.
„Regenerarea pădurilor este una dintre activităţile prioritare ale Direcţiei Silvice Argeş. Pentru asigurarea materialului săditor, Direcţia are în subordine 15 pepiniere principale şi 100 de pepiniere cantonale, în care se produc puieţi de răşinoase şi foioase de talie mică. Direcţia produce anual 700-800 de mii de puieţi de diverse specii. Aproximativ 700 de mii sunt folosiţi la împăduriri, iar restul sunt livraţi contra cost, la diverse persoane. Toate acestea ne ajută să întreţinem pădurile şi să le extindem. Anual avem acţiuni de plantare pentru mărirea suprafeţei pădurilor pe terenurile fără vegetaţie forestieră şi regenerarea celor de pe care s-a recoltat masă lemnoasă, dar şi acţiuni de reconstrucţie ecologică a terenurilor afectate de fenomene de degradare, aflate în administrarea Romsilva, prin Direcţia noastră! Prin aplicarea unor tratamente adecvate, anual, în cadrul Direcţiei Silvice Argeş se exploatează circa 300.000 de metri cubi de masă lemnoasă“, spune directorul DS Argeş, Armand Chiriloiu.
În cadrul „Lunii pădurii“ se vor mai desfăşura şi alte acţiuni de plantări, în toate ocoalele silvice, la care vor participa elevi de la diverse şcoli dar şi voluntari ai companiei CEZ şi ai Şcolii Militare de Maiştri Militari şi Subofiţeri ai Forţelor Terestre Basarab I. „Păstraţi pădurea curată!“ este numele sub care, elevii piteşteni, ajutaţi de pădurarii Ocolului Silvic Piteşti, vor desfăşura ecologizarea zonei de promenadă din Parcul Trivale. De asemenea, educaţia va avea un punct forte, în program fiind trecute acţiuni şi manifestări de promovare derulate împreună cu presa locală şi ONG-urile de mediu, distribuirea de materiale de didactice şi de prezentare.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI