Direcţia Silvică Argeş a dat startul „Lunii plantării arborilor” 2019

4,505 views

Direcţia Silvică Argeş a dat startul „Lunii plantării arborilor” 2019. 

La prima acţiune din acest an, derulată în Pădurea Trivale, le-au dat o mână de ajutor şi micuţii de la Şcoala Gimnazială “Mircea cel Bătrân”. Le-au fost alături la plantare părinţii şi cadrele didactice, în frunte cu directorul şcolii, prof. Dragoş Dinculescu, precum şi specialiştii Direcţiei Silvice care i-au învăţat cum se pun puieţii şi cum trebuie îngrijiţi apoi pentru a ajunge să formeze o adevărată pădure. Întreaga acţiune a fost coordinată de conducerea DS Argeş: directorul general – ing. Armand Chiriloiu şi directorul adjunct –  ing. Cătălin Podea.

Drept recompensă pentru efortul lor de a contribui la protejarea pădurii şi a mediului înconjurător au primit o mulţime de cadouri şi chiar şi coordonatele GPS ale copăcelului pe care l-au plantat, ca să îl poată urmări şi în anii următori. În plus, au primit încă un puiet, pentru a-l planta acasă, la bunici sau în faţa blocului.

Alături de cei mici au fost şi reprezentanţii autorităţilor judeţene: preşedintele CJ Argeş, Dan Manu, şi subprefectul judeţului, Adrian Bughiu. De asemenea, pompieri de la ISU Argeş s-au raliat şi ei acţiunii şi au acum proprii arbori în plantaţie.

Comments

comments