REORGANIZARE Odată cu schimbarea Legii Administraţiei Locale, instituţiile deconcentrate vor trece din subordinea prefectului în cea a preşedintelui de Consiliu Judeţean, iar primarii nu vor mai trebui să răspundă pentru greşelile unor funcţionari din subordine. Vicepremierul Liviu Dragnea a anunţat, săptămâna trecută, că cele mai multe dintre direcţiile deconcentrate ale ministerelor vor trece din subordinea Prefecturilor la Consiliile Judeţene. În aceste condiţii, Constantin Nicolescu şi Consiliul Judeţean Argeş vor primi în coordonare directă multe dintre actualele instituţii deconcentrate, cu excepţia celor care au atribuţiuni de control, ce vor rămâne în subordinea Instituţiei Prefectului. „Cea mai mare parte dintre direcţiile deconcentrate ale ministerelor din judeţe vor trece sub autoritatea autorităţilor locale, pentru că aşa este firesc, aşa e în toate ţările civilizate”, a declarat Liviu Dragnea.
Potrivit vicepremierului, după aceste schimbări, rolul prefectului ar trebui să fie de a coordona mult mai ferm acţiunile în perioadele de calamităţi şi de a verifica modul de aplicare a programului de guvernare, primind însă competenţe mai mari în ceea ce priveşte controalele la nivel local.
Prefectul va rămâne şi fără  posibilitatea pe care o are acum de a suspenda actele administrative ale autorităţilor locale. „Nu mai dorim ca prefecţii să aibă la îndemână un instrument îngrozitor şi incorect, şi anume posibilitatea ca, atunci când atacă un act administrativ al unei autorităţi locale, acel act să se suspende de drept. Numai o instanţă judecătorească trebuie să aibă această competenţă, deci practic nu este posibil ca un funcţionar public, chiar dacă este înalt funcţionar public, să poată, printr-o decizie a lui, să suspende o decizie a unei autorităţi locale. Pentru asta este nevoie de modificarea Constituţiei, şi în procesul de modificare a Constituţiei avem şi un astfel de obiectiv”. De asemenea, în noua lege a administraţiei locale vor fi reconsiderate responsabilităţile primarilor, ce nu vor mai trebui să răspundă pentru greşelile unor funcţionari din subordine. Dragnea a susţinut că primarii ar trebui să poată oferi “stimulente financiare pentru un funcționar foarte bun”, în schimb, la o autorizaţie de construcţie dată greşit, primarii nu ar trebui “să răspundă în solidar cu specialiștii care şi-au dat acordul”.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI