Guvernul are în vedere reducerea cotei de impozit pe venit de la 16% la 10%. Astfel, cota de impozitare scade pentru veniturile din salarii și asimilate salariilor, din activități independente, din cedarea folosinței bunurilor, din investiţii, (mai puțin veniturile din dividende, pentru care se menține cota de impozit de 5%), din pensii, din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, din premii și din alte surse.

Măsura are scopul să reducă presiunea fiscală asupra veniturilor populației și, implicit să contribuie la creșterea nivelului de trai, precum și să încurajeze mediul de afaceri, îndeosebi în ceea ce privește creșterea investițiilor.

Alte modificări aduse Codului fiscal vizează:
Majorarea nivelului salariului lunar brut în funcție de care se acordă deducerea personală, după cum urmează:
– de la 1500 lei (în prezent) la 1950 lei – limita până la care deducerile se acordă în sumă fixă, în funcție de numărul persoanelor aflate în întreținere,
– de la 3000 lei (în prezent) la 3600 lei – limita maximă până la care deducerile se acordă în mod degresiv.

Pentru salariații care realizează venituri brute lunare din salarii de peste 3.600 lei nu se acordă deduceri personale. Scopul măsurii este să fie menținut numărul persoanelor care beneficiază de aceste deductibilități în condițiile majorării salariului minim brut pe țară și al transferului sarcinii fiscale de la angajator la angajat.
– Reducerea cotei totale a contribuțiilor sociale obligatorii, per total cu 2 puncte procentuale, de la 39,25% la 37,25%;
– Reducerea numărului contribuțiilor sociale de la 6 la 3, respectiv contribuția de asigurări sociale (CAS), contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS) și contribuția asiguratorie pentru muncă.

Astfel, contribuțiile sociale obligatorii vor fi:
– contribuția de asigurări sociale (CAS) în cotă de:
a) 25 % datorată de către persoanele fizice care au calitatea de angajați și de către persoanele fizice pentru care există obligația plății contribuţiei de asigurări sociale, potrivit Codului fiscal;
b) 4 % datorată în cazul condițiilor deosebite de muncă, de către persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora;
c) 8 % datorată în cazul condiţiilor speciale de muncă şi altor condiţii de muncă astfel cum sunt prevăzute în Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, de către persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora.
– contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS) în cotă de 10% datorată de către persoanele fizice care au calitatea de angajați sau pentru care există obligația plății contribuţiei de asigurări sociale, potrivit Codului fiscal.
– contribuţia asiguratorie pentru muncă în cotă de 2,25% datorată de către persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora.

Transferul sarcinii fiscale a obligațiilor privind contribuțiile sociale obligatorii datorate de angajator la angajat în cazul veniturilor din salarii și asimilate salariilor, astfel:
– CAS și CASS se datorează de către persoanele fizice, respectiv de către angajați, inclusiv în cazul contractelor individuale de muncă cu normă întreagă sau cu timp parţial, pentru care CAS și CASS datorate nu pot fi mai mici decât nivelul contribuţiilor sociale aferente salariului minim brut pe ţară în vigoare în luna pentru care se datorează acestea, corespunzător numărului zilelor lucrătoare din lună în care contractul a fost activ;
– o cotă suplimentară de CAS (de 4%, respectiv 8%) pentru condiții deosebite, speciale sau alte condiții de muncă definite potrivit legii.

– Se introduce „Contribuția asiguratorie pentru muncă” în cotă de 2,25% din veniturile din salarii – datorată de angajatori. Contribuţia asiguratorie pentru muncă este destinată alimentării Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale și asigurării necesarului pentru plata prestațiilor din domeniul asigurărilor sociale de care beneficiază salariații, respectiv indemnizațiile pentru șomaj, indemnizațiile primite pentru concediile medicale sau cheltuielile pentru accidente de muncă și boli profesionale.
– Modificarea modului de stabilire a CAS și a CASS, în sensul că persoanele fizice care realizează venituri din activități independente [de exemplu: consultanți, experți contabili, medici, persoane fizice autorizate, avocați (numai CASS), notari (numai CASS)] sau alte categorii de venituri, nu mai datorează contribuțiile sociale asupra venitului realizat. Astfel, baza de calcul a CAS va fi venitul ales, care este cel puțin egal cu salariul minim brut pe țară, iar baza de calcul al CASS va fi salariul minim brut pe țară.

– Exceptarea de la plata CAS a persoanelor fizice asigurate în sisteme proprii de asigurări sociale numai pentru veniturile realizate din activități pentru care, potrivit legii, există obligaţia asigurării în aceste sisteme (ex: avocații, notarii, personalul monahal), inclusiv pentru veniturile de natură salarială realizate în domeniile respective (ex. avocații salarizați, etc.). În prezent, excepția se aplică pentru orice venit din salariu și asimilat salariilor, inclusiv persoanelor fizice care au și calitatea de pensionari al unui sistem propriu de asigurări sociale, ceea ce generează inechități față de persoanele care sunt pensionari din sistemul public de pensii.

– În contextul majorării cotei CASS datorată pentru persoanele fizice asigurate în sistemul de sănătate, de la 5,5% la 10%, pentru care, în prezent, contribuția se suportă de la bugetul de stat, se modifică modalitatea de asigurare în sistemul public de sănătate a persoanelor care au calitatea de pensionari, șomeri, persoane aflate în concedii pentru creșterea copiilor, persoane care obțin ajutoare sociale și alte categorii de persoane aflate sub protecţia sau în custodia statului. Aceste persoane vor fi asigurate în sistemul public de sănătate, fără plata contribuţiei, dacă nu realizează venituri pentru care datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate.

Comments

comments