Din 20 octombrie începe sesiunea de examene pentru medici, medici dentişti şi farmacişti

588 views

Prima sesiune de examene pentru obținerea titlului de medic specialist, medic, dentiști și farmaciști va avea loc în ultima decadă a lunii octombrie.

Astfel, Ministerul Sănătăţii va organiza din 20 octombrie sesiune de examen pentru obţinerea titlului de specialist, pentru medicii, medicii dentişti şi farmaciştii care finalizează pregătirea în specialitate până la data de 31 decembrie 2015. Pentru specialitatea de Anestezie și Terapie Intensivă examenul se va organiza pe 19 septembrie.

La concurs se pot înscrie medicii, medicii dentişti şi farmaciştii rezidenţi, inclusiv cadrele didactice şi de cercetare ştiinţifică medicală, confirmate în rezidenţiat, care la data de 31 decembrie 2015 încheie stagiul de pregătire, cei care au încheiat stagiul de pregătire, dar nu au promovat examenul în sesiunile anterioare.

De asemenea, la concurs mai pot participa medicii, medicii dentişti şi farmaciştii specialişti sau primari care au efectuat cu aprobarea Ministerului Sănătăţii pregătire în vederea obţinerii celei de-a doua specialităţi şi care, la data de 31 decembrie 2015, încheie stagiul de pregătire în noua specialitate.

Prin derogare de vechime vor mai putea participa şi candidaţii care încheie stagiul de pregătire în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2016 şi până la 20 aprilie 2016, inclusiv.

Pentru susţinerea examenului de specialist candidaţii pot opta numai pentru unul din centrele universitare în care au efectuat pregătirea.

Examenul de specialist constă într-o probă scrisă, cu 10 subiecte formulate din tematica fiecărei specialităţi, cu durata de trei ore, una sau două probe clinice şi proba practică, conform probelor prevăzute de tematicile fiecărei specialităţi.

Candidatul va fi confirmat specialist dacă promovează cu minim nota 7,00 fiecare proba a examenului, obţinând în final media 7,00.

Comments

comments