Guvernul a anunțat, vineri, măsuri ample în următoarea perioadă pentru reducerea transmiterii noului coronavirus. Bogdan Despescu, secretar de stat în Ministerul de Interne, a declarat că vor fi controale în întreaga ţară, în centre comerciale, pieţe sau târguri, în special în stațiunile de pe Litoral și montane. Acesta a spus că nu se dorește aplicarea unor sancțiuni, dar se va ajunge și la închidere de terase dacă nu vor fi respectate măsurile de protecție anti-COVID recomandate de autorități.

„Au fost stabilite mai multe măsuri: suplimentarea efectivelor şi forţelor care acţionează în teren pentru verificarea respectării regulilor de protecţie sanitară; organizarea unor grupe de coordonare operativă la nivelul municipiului Bucureşti şi în judeţe, sub coordonarea prefecţilor su scopul de a analiza situaţia operativă şi direcționarea forţelor către zonele de risc”, a anunţat Bogdan Despescu, după o şedinţă cu premierul Ludovic Orban, la care au participat miniştri şi instituţiile cu rol de control în gestionarea epidemiei de coronavirus.

Bogdan Despescu a anunțat că vor fi formate şi echipe mixte formate din poliţişti, jandarmi, pomieri, reprezentanţi ai ITM, DSVSA, şi OPC pentru a realiza verificări operative în teren. O atenţie specială va fi acordată staţiunilor de pe litoral şi celor de la munte, a mai spus secretarul de stat în MAI.

„Am stabilit organizarea unor acţiuni cu efective mărite, în mai multe zone, zone aglomerate centre comerciale, pieţe, atât în zona urbană, cât şi rurală. De asemenea, acţionăm cu prioritate pe litoralul Mării Negre, în zonele turistice, zonele de munte şi vom aloca suficiente resurse (…) în ideea de a acoperi zona sfârşitului de săptămâna în special, când mulţi cetăţeni sunt acolo. Vom transmite un număr de telefonTelverde”, a mai afirmat Despescu.

„Nu dorim să aplicăm sancţiuni, dar acolo unde vom constata încălcări ale legii, vom luat toate măsurile necesare”, a precizat Despescu. Acesta a spus că dacă nu se respectă măsurile de protecție la terasele de la mare „este o posibilitate reală” de a suspenda activitatea în acele locuri.

Comments

comments