CRAVATA MEA, SUNT PIONIER! Imaginea lui Nicolae Ceauşescu, conducătorul iubit, care zâmbea „într-o ureche” pe fiecare primă pagină a oricărui manual, cravata roşie de pionier sau uniformele albastre cu şorţuleţ ar fi de neînchipuit pentru elevii de astăzi.  „Am cravata mea, sunt pionier!” şi „Trei culori cunosc pe lume!” sunt unele dintre cele mai pregnante amintiri pe care cei care au prins anii de şcoală din epoca comunistă le mai au în memorie. De neuitat sunt şi Abecedarul, care îi aştepta pe fiecare bancă pe boboci în prima zi de şcoală, uniformele albastre cu şorţuleţ, cordeluţa albă, plus matricola de pe mânecă, fără de care nu puteai nici măcar intra în şcoală. Nu putem uita nici de cravata roşie de pionier. Acum, la 20 de ani distanţă, acele imagini sunt departe de ceea ce se întâmplă în şcolile noastre. Dacă altă dată prima zi de şcoală era ceva special, şi emoţiile deveneau copleşitoare, acum totul e mult mai relaxat, de la îmbrăcămintea colorată, tărcată şi chiar zdrenţuită – fiindcă e „trendy” – până la zumzetul continuu şi zecile de telefoane ce sună nebuneşte în timpul cuvântului de bun-venit din prima zi de şcoală al directorului. Ordinea şi disciplina de altă dată, după care unii sunt acum nostalgici, veneau însă la pachet cu o îndoctrinare greu de imaginat în zilele de azi. Curiozitatea ne-a dat ghes să recitim ce se scria în oficiosul comunist din Argeş, „Secera şi ciocanul”, cu prilejul zilei de 15 septembrie, evident, în limba de lemn, o altă amintire tristă a Epocii de Aur! Am ales anul 1989, ultimul înainte de Revoluţie, când Partidul Comunist era, încă, în toate, ca şi conducătorul său iubit, care zâmbea „într-o ureche” pe fiecare primă pagină a oricărui manual deschideai. „Mii şi mii de elevi de toate vârstele, din toate localităţile Argeşului, se îndreaptă astăzi spre şcoală, pentru ca, împreună cu dascălii lor, să înceapă o nouă etapă de muncă. Iar noul an şcolar, chiar dacă din anumite puncte de vedere este un an obişnuit, cu fireştile emoţii generate de revenirea în şcoală, se anunţă totuşi pentru toţi elevii, indiferent de vârstă, de clasă, ca şi pentru dascălii lor, indiferent de profilul misiunii educativ – instructive a fiecăruia, de o importanţă deosebită. Şi este – iarăşi – foarte important ca acest lucru să fie foarte bine înţeles – tot mai bine înţeles, lecţie cu lecţie! – de către toţi cei implicaţi: este primul an ce se va desfăşura în viziunea şi sub semnul exigenţelor documentelor pentru cel de-al XIV-lea Congres. De acum, pregătindu-se pentru şcoală şi proiectându-şi strategia de adoptat în clasă în demersul său instructiv-educativ cu elevii, fiecare dascăl va avea drept ghid în gândul şi simţirea sa aceste documente. La rândul lor, elevii, pregătindu-şi lecţiile zilnice, se vor simţi şi ei implicaţi în vasta activitate naţională de împlinire a prevederilor cuprinse în aceste documente…“.

Învăţământul de azi are aceleaşi obiective ca cel de acum 22 de ani

Totuşi, dacă este să citim cu atenţie ce scria, în 1989, I. Popescu, ziaristul „Secerei”, dorinţele şi planurile celor care dirijau pe atunci învăţământul nu sunt cu mult diferite de ce vor politicienii contemporani de la Educaţie în 2012. Din păcate însă, şi pentru unii şi pentru alţii, dincolo de vorbe, nu există nimic concret şi totul este încă în stadiul de „planuri de viitor”, chiar şi după 22 de ani! „Din această perspectivă, aşa cum s-a subliniat şi la recentele consfătuiri ale cadrelor didactice, se cere ca în fiecare colectiv şcolar să se intensifice lupta cu rutina şi conservatorismul, cu formalismul şi informaţia gratuită, lipsită de perspectivă operaţională, cu tehnologiile didactice perimate, cu inerţia profesională, deschizând cale liberă pentru învăţătura novatoare, anticipativă şi participativă, pentru strategii care să stimuleze resursele intelectuale ale elevilor într-o direcţie creatoare, de înnoire şi previziune…”.
„Omul nou” imaginat de Ceauşescu nu s-a mai născut

Din fericire, Revoluţia din 1989 a salvat generaţiile următoare de elevi de la transformarea acestora în „omul de tip nou”, previzionat de mult iubitul şi stimatul conducător, Nicolae Ceauşescu. Însă este la fel de adevărat pentru o parte a generaţiilor actuale, că disciplina de atunci nu ar strica, ba din contră! „Un ghid de inestimabilă valoare în realizarea în noua etapă a obiectivelor educaţionale propuse îl constituie concepţia secretarului general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceaușescu, privind profilul omului nou. Se înţelege că fiecare tânăr aflat azi pe băncile şcolii este menit să devină  – prin munca dascălilor săi – o expresie a spiritului revoluţionar în acţiune, o îmbinare armonioasă între înalta pregătire ştiinţifică generală, o competenţă tehnico-profesională  în continuă dezvoltare şi o înaltă conştiinţă politică şi cetăţenească, bazată pe însuşirea marilor valori ale  culturii şi materializată în asumarea conştientă, cu profundă responsabilitate a sarcinilor şi îndatoririlor pe care progresul patriei noastre le impune…“.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI