Deputatul PSD Mircea Drăghici atacă – falsul protest al opoziţiei

Chestorul Camerei deputaţilor, deputatul PSD Mircea Drăghici, comentează într-o declaraţie politică protestele opoziţiei derulate la sfârşitul săptămânii trecute: “Protestele din acest sfârşit de săptămână, revendincate de PDL/PMP, au fost lipsite de conţinut şi ne-au demonstrat încă o dată că nu există opoziţie de fond în România, ci doar una de formă. Eşecul protestelor demonstrează faptul că românii şi-au dat seama că Guvernul condus de Victor Ponta a repus România pe drumul cel bun şi a reparat toate nedreptăţile comise cu bună ştiinţă de PDL! Cetăţenii acestei ţări nu au uitat că 2013 a fost un an cu multe rezultate record şi redresări importante, iar în anul 2014 măsurile bune vor continua să se vadă şi mai mult în buzunarele românilor. Astfel, industria va fi şi în acest an principalul motor de creştere pentru economie. Producţia industrială a făcut în ianuarie un salt de aproape 10% faţă de aceeaşi lună din anul trecut. De asemenea, un alt motor al economiei va rămâne şi agricultura. România a avut anul trecut un excedent comercial de produse agroalimentare de 324,9 milioane euro, faţă de un deficit de 745,5 milioane euro în 2012. Este pentru primă dată în ultimii 20 de ani când România are un excedent comercial agroalimentar! Revenind la subiectul protestelor, vă reamintesc că Uniunea Social Liberală a reuşit să strângă 70.000 de români pe National Arena, în timp ce PDL şi PMP adunate nu reuşesc să aducă 10.000-15.000 de oameni la două mitinguri cumulate. Acest fapt ne arată “puterea” acestor formaţiuni politice. Cum să strângă oameni care să le fie alături când ei au tăiat salariile, pensiile, sub guvernarea lor sute de mii de români şi-au pierdut locurile de muncă, zeci de mii de firme au fost închise. Dincolo de aceste acţiuni, de remarcat sunt declaraţiile Elenei Udrea atât despre creşterea preţului la combustibil cât şi despre formaţiunea pe care o patronează. În ceea ce priveşte primul subiect îi amintesc doamnei deputat că în aprilie 2011, când Emil Boc şi dânsa făceau parte din Executiv, preţul benzinei depăşise 6 lei / litru! Atunci nu ne amintim să o fi văzut ieşind în stradă. Mai mult, deputatul Elena Udrea a declarat că Partidul Mişcarea Populară nu este PDL 2 şi că această formaţiune este una “diferită”. Din punctul meu de vedere un partid care îşi schimbă numele pentru interese electorale, sperând că oamenii vor uita astfel răul făcut de PDL şi în care rămân aceleaşi persoane, este cum se spune în popor “Aceeaşi Mărie cu altă pălărie!”, a declarat Mircea Drăghici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.