UPDATE Deputatul PDL Cătălin Teodorescu a ieşit în această seară, în jurul orelor 20.00, din sediul DNA Bucureşti. Conform unor surse judiciare, Cătălin Teodorescu a fost pus sub acuzare de către procurorii DNA, el fiind acuzat de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave. Pentru că beneficiază de imunitate, DNA va cere mâine Camerei Deputaţilor aviz pentru reţinerea deputatului Teodorescu.

Ca şi şefa DIICOT, Alina Bica, deputat PDL făcea parte în 2011 din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Acesta şi alţi membri ai comisiei au fost conştienţi de supraevaluarea unui teren pentru care au aprobat despăgubiri care au prejudiciat statul cu peste 62 de milioane de euro.

 

Deputatul PDL Cătălin Teodorescu este urmărit penal în dosarul procurorului-şef al DIICOT, Alina Bica. Teodorescu a făcut parte din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP.
Fosta şefă a ANRP Crinuţa Dumitrean, deputaţii Cătălin Florin Teodorescu (PDL) şi Marko Attila (UDMR), foşti vicepreşedinţi ai autorităţii, au făcut parte din comisia care, în 2011, l-ar fi despăgubit ilegal pe omul de afaceri Gheorghe Stelian, prejudiciul fiind împărţit de acesta cu alţi trei oameni de afaceri.

Astfel, potrivit procurorilor, ei au facilitat obţinerea unor avantaje patrimoniale de către Gheorghe Stelian, Valentin Vişoiu, Adrian Andrici, acţionar la CS Universitatea Craiova, şi Gabriel Gheorghe, care au împărţit prejudiciul de peste 61 de milioane de euro, astfel: Stelian – 46.288.238 euro, Visoiu – 7.035.812 euro, Andrici – 4.196.800 euro si Gheorghe – 4.196.800,2 euro.

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP a fost compusă, în 2011, şi din fostul preşedinte al ANRP Crinuţa Dumitrean, Cătălin Florin Teodorescu, deputat PDL, Marko Attila, deputat UDMR, Sergiu Diacomatu, fost membru PMP, numit în ianuarie preşedintele PNL Sector 1, şi Remus Virgil Baciu, toţi foşti vicepreşedinţi ai ANRP, alături de Oana Vasilescu.

Deputatul Cătălin Teodorescu este acuzat de abuz în serviciu și este al doilea parlamentar pus sub învinuire în dosarul în care șefa DIICOT Alina Bica a fost reținută pentru 24 de ore. Alături de Cătălin Teodorescu, mai este vizat în acest dosar şi deputatul UDMR Marko Attila.

Șefa DIICOT Alina Bica este urmărită penal pentru abuz în serviciu, într-un dosar ce privește retocedări ilegale. Prejudiciul adus bugetului de stat în acest caz este estimat la 62 milioane euro.

De asemenea, în acelaşi dosar, procurorii DNA au pus în mişcare acţiunea penală şi i-au reţinut pentru 24 de ore pe Lăcrămioara Alexandru şi pe Dragoş Bogdan, care au făcut de asemenea parte din comisie Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP).

Cei trei sunt acuzaţi de abuz în serviciu. Alina Bica are calitatea de supectă, iar Alexandru şi Bogdan, de inculpaţi.

Potrivit procurorilor DNA, „membrii Comisiei, luând la cunoştinţă de concluziile raportului de evaluare a terenului, nu au constatat că expertul evaluator a supraevaluat terenul respectiv, de la 113.954.741 lei (valoare reală) la 377.282.300 lei (valoarea unui teren asemănător situat într-o zonă centrală a Capitalei).

Aceștia au fost conştienţi însă că terenul era supraevaluat, aspect ce reiese şi din faptul că, anterior, în şedinţa din 24.02.2011, când dosarul respectiv mai fusese analizat, s-a dispus amânarea luării unei decizii pentru următoarea şedinţă, fiind solicitată participarea evaluatorului şi întocmirea unui scurt istoric al dosarului.

După emiterea deciziei de despăgubire, la data de 15.03.2011, oamenii de afaceri, beneficiari ai drepturilor litigioase asupra terenului din anul 2010, au obţinut titluri de conversie în acţiuni la FONDUL PROPRIETATEA, listat la bursă din data 25.01.2010, în cuantum de 377.282.300 lei, echivalentul a 89.426.189 euro(755/metru pătrat).

Prin îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu, de către membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a fost produs statului român un prejudiciu în valoare de 263.327.559 lei,(echivalentul a 62.548.113 euro, reprezentând supraevaluarea), concomitent cu obținerea unor foloase necuvenite pentru beneficiarii drepturilor litigioase”, se arată în referatul DNA.

 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI