RUŞINICĂ! Atunci când are interese personale, deputatul PSD îi linguşeşte pe cei de la Putere, aceiaşi pe care în conferinţele de presă nu-i scoate din „golani” şi „derbedei”. Pentru a-şi rezolva un caz de furt, Filip Georgescu ridică osanale ministrului Berca: „Ţin să vă transmit, ca ministru al Administraţei şi Internelor, urări de succes deplin în activitatea de mare răspundere pe care o depuneţi, zi de zi, în slujba societăţii noastre”.

„Cu toate că am fost prezentat de domnul primar, cu nume, prenume şi funcţie, şeful de post din Călineşti n-a catadicsit nici măcar să se prezinte”

În anul în care se împlinesc 150 de ani de la naşterea lui Caragiale, deputatul Filip Georgescu nu se dezminte şi face o interpelare care abundă în sintagme demne de limbajul unui Caţavencu ori… Farfuridi, sintagme pline de osanale şi laude la adresa poliţiştilor, totul în speranţa rezolvării unui caz personal. Despre ce este vorba? În octombrie 2011, în casa părintească din Călineşti a lui Filip Georgescu s-a comis un furt, cazul nefiind încă soluţionat. Luna trecută, deputatul argeşean a fost chemat la sediul Poliţiei din Călineşti pentru a furniza lămuriri suplimentare în legătură cu acel furt. Marea supărare a deputatului Filip Georgescu a fost că şeful de post, pe numele său Ilie Cătălin, nu a colaborat cum trebuie, ba chiar s-a arătat iritat. Iar cum supărarea lui Don Felipe a atins culmile disperării, deputatul nostru i-a adresat o interpelare oficială chiar ministrului Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca.

 

„Un poliţist are datoria să asculte cetăţenii, să le răspundă cu zâmbetul pe faţă”

Revenind la interpelare, deputatul PSD de Argeş o începe în forţă, cu osanale cât cuprinde la adresa ministrului. Interesant este  că un deputat PSD linguşeşte un ministru PDL: „Înainte de a mă adresa dumneavoastră pentru elucidarea unor probleme de ordin personal, ţin să vă transmit, la puţin timp de la depunerea jurământului ca ministru al Administraţei şi Internelor, urări de succes deplin în activitatea de mare răspundere pe care o depuneţi, zi de zi, în slujba societăţii noastre”. Continuarea interpelării şi relatarea chemării de la Călineşti este una plină de haz, „de vină” fiind limbajul steril şi mecanic al deputatului nostru: „Cu toate că am fost prezentat de domnul primar Gavrilescu, cu nume, prenume şi funcţie, şeful de post n-a catadicsit nici măcar să se prezinte. Deşi mă aflam acolo în urma unei chemări, şeful Poliţiei locale manifesta o indiferenţă mai mult decât surprinzătoare faţă de mine, cetăţeanul. În loc să fiu informat despre mersul cercetărilor şi al anchetei referitoare la spargerea locuinţei mele, şeful de post ocolea tot timpul subiectul”.  În continuare, Filip Georgescu dovedeşte că se uită rar de tot prin DEX, scriind „deslânat” în loc de „dezlânat”: „Din dialogul deslânat pe care l-am avut cu şeful de post, acesta, spre surprinderea mea, s-a arătat destul de iritat. Ori un poliţist, un funcţionar public până la urmă, are datoria să asculte cetăţenii, să le răspundă cu zâmbetul pe faţă, să fie alături de ei şi de problemele lor”.

„Mă gândesc cu destulă îngrijorare, la sarcinile extraordinar de grele ce-i revin MAI”

Urmarea interpelării este una plină de laude la adresa poliţiştilor, Filip Georgescu arătându-se foarte îngrijorat de sarcinile grele ale poliţiştilor. Vai, câtă melodramă, vai câtă preocupare pentru alţii! Iată şi „mostra” de laude la tonă:  „Mă gândesc, de asemenea, cu destulă îngrijorare, la sarcinile extraordinar de grele ce-i revin Ministerului Administraţiei şi Internelor în acest an, când 11.000 de infractori români, aflaţi în închisori din diferite state comunitare, vor reveni în ţară. Sper, însă, că poliţiştii vor trece cu succes şi acest examen dificil, după cum sunt încredinţat că, în contextul unor sarcini atât de mari, îşi va găsi soluţionare normală şi infracţiunea care m-a afectat personal”. Altfel spus, după ce îi „mângâie” până la epuizare pe oamenii legii, mult prea linguşitorul deputat Filip Georgescu insistă să i se rezolve problema.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI