Deputatul PSD de Argeş Filip Georgescu încearcă, pe cât poate, să pară că nu este rupt de realitate şi că nu îşi face veacul degeaba prin Parlament. Cel puţin asta lasă să se înţeleagă după cea mai recentă interpelare a sa, când i-a turnat la Ministrul Internelor, Traian Igaş, pe vitezomanii de pe Autostrada Bucureşti – Piteşti. Deputatul a reclamat faptul că şoferii de tir şi de dubiţe circulă cu viteză foarte mare, iar Autostrada a devenit riscantă pentru conducătorii auto care respectă regulile de circulaţie, printre care şi el. Iată ce a cuvântat don Felipe de la cea mai înaltă tribună a ţării: „Nu există zi lăsată de Cel de Sus ca pe şoselele din ţara noastră să nu se înregistreze câte un accident grav de circulaţie. De acum, se ştie că, în majoritatea lor, asemenea evenimente au loc din cauza vitezei peste limita admisă. Ca deputat de Argeş, de ani buni, săptămână de săptămână, câte patru-cinci zile la rând, fac ruta Piteşti – Bucureşti cu autoturismul, folosindu-mă de cea mai veche autostradă din România. Vă pot spune, din experienţa mea de şofer amator, care este destul de vastă, că odată cu trecerea timpului, parcursul amintit a devenit tot mai riscant. Zi de zi, posesori de autoturisme de mare capacitate, dar şi de aşa-zise „dubiţe” de transport uşor trec cu viteze ameţitoare pe lângă cei care conduc maşinile în mod legal, dar mai ales cu judecată şi bun simţ. Ba mai mult, majoritatea participanţilor la trafic nu respectă nici indicatoarele care prevăd restricţii de viteză pe porţiuni de autostradă în refacere. Parcă haosul care a pus stăpânire pe circulaţia autoturismelor din Capitală s-a extins şi pe autostrada Bucureşti – Piteşti şi tinde să depăşească, cu paşi repezi, această rută aglomerată. În acest context, vă rog, domnule Ministru, să clarificaţi unele nedumeriri în ceea ce priveşte circulaţia pe tronsonul de autostradă amintit şi nu numai… Odată cu mulţumirile pentru atenţia acordată, vă doresc, domnule Ministru, deplin succes în activitatea de mare răspundere pe care o desfăşuraţi în binele ţării noastre”.

 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI