Deputatul de Argeș Dănuț Bica vine în sprijinul medicilor de familie

1,875 views

Camera Deputaților a votat miercuri, 6 mai, o lege prin care se acordă facilități medicilor de familie. Printre inițiatori se numără și deputatul liberal de Argeș Dănuț Bica. Acesta a explicat în ce constă ajutorul oferit acestei categorii profesionale.

“Astăzi, în ședința de plen a Camerei Deputaților, a fost votat Proiectul de Lege, al cărui coinițiator sunt, prin care se acordă scutirea de la plata impozitului/taxei pe clădiri pentru cabinetele de medicină de familie, cu excepția încăperilor folosite pentru activități economice.

Decizia vine ca o reparație pentru medicii de familie, după ce, prin Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, au fost scutite de la plata impozitului pe clădiri numai unitățile sanitare publice (spitale, clinici și policlinici), fără a se ține cont și de rețeaua medicinei de familie.

Această lege oferă un sprijin binemeritat  pentru rețeaua de medicină primară, formată din peste 11.000 de medici de familie, care au un rol determinant în prevenție și în menținerea stării de sănătate a populației și care în această perioadă se găsesc în prima linie a bătăliei cu pandemia de COVID-19”.

 

Comments

comments