Deputatul Cătălin Teodorescu, trimis în judecată de DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de Combatere a Corupției au dispus trimiterea în judecată a mai multor persoane, printre care şi deputatul Cătălin Teodorescu.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Iată comunicatul remis de DNA vineri, 22 iulie:

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de Combatere a Corupției au dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

DUMITREAN CRINUȚA NICOLETA, la data faptelor președinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) și al Comisiei Centrale de Despăgubiri, cercetată sub control judiciar cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul,
– luare de mită,

MIHAI CRISTIAN SEBASTIAN, VASILESCU OANA, BOGDAN DRAGOȘ și TEODORESCU CĂTĂLIN FLORIN, la data faptelor membri în aceeași comisie din cadrul A.N.R.P., cercetați sub control judiciar cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul,

BACIU REMUS VIRGIL, la data faptei membru în aceeași comisie, în prezent aflat în stare detenție, pentru executarea unei pedepse privative de libertate, cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul,

MARKO ATILLA GABOR, la data faptei membru în aceeași comisie, cercetat în lipsă cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul,

SAVU FLORENTINA, la data faptei consilier în cadrul A.N.R.P. – Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, cercetată sub control judiciar cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul,

SIMU HORIA, economist, cercetat sub control judiciar pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul,
– dare de mită (2 infracțiuni),
– spălare a banilor, în formă continuată,

DIMA ALIN HORAȚIU, expert evaluator, cercetat sub control judiciar pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul,
– luare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

La data de 22 octombrie 2009, inculpatul Simu Horia, printr-un intermediar, a achiziționat drepturile litigioase ce priveau o suprafață de teren situată în municipiul Constanța, prețul cesiunii fiind de 700.000 euro.
De la acea dată, inculpatul Simu Horia a inițiat un complex de demersuri prin intermediul unor angajați ai societăților sale și prin intermediul unor persoane cu funcții de conducere din cadrul unor instituții publice, cu sprijinul cărora să urgenteze obținerea despăgubirilor prin intervenția acestora la nivelul autorităților implicate în procedura de retrocedare.
Urmare a acestor demersuri, la data de 26 mai 2011, inculpații Dumitrean Crinuța Nicoleta, Mihai Cristian Sebastian, Baciu Remus Virgil, Vasilescu Oana, Bogdan Dragoș, Teodorescu Cătălin Florin și Marko Atilla Gabor, în calitate de președinte respectiv membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin exercitarea abuzivă a atribuțiunilor de serviciu cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 247/2005 (privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente) și a altor prevederi legale, au aprobat, în unanimitate, raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Dima Alin Horațiu, prin care, valoarea unui teren în suprafață de 25 hectare situat în municipiul Constanța (zona Brătianu – Anadalchioi) a fost stabilită la suma de 8.750.000 euro (35 euro/mp), echivalentul a 37.243.500 lei.

Aceasta reprezintă o supraevaluare a terenului respectiv cu suma de 7.715.000 euro, echivalentul a 32.838.126 lei, ceea ce a provocat un prejudiciu echivalent cu această sumă în dauna bugetului de stat concomitent cu obținerea unui avantaj patrimonial de către inculpatul Simu Horia și alte persoane, beneficiare ale drepturilor litigioase, în cuantum total de 32.209.990,76 lei.
Concret, membrii Comisiei, luând la cunoștință de concluziile raportului de evaluare, întocmit cu nerespectarea Standardelor Internaționale de Evaluare, nu au constatat faptul că inculpatul Dima Alin Horațiu a supraevaluat terenul respectiv, deși aveau cunoștință de faptul că suprafața respectivă era situată în extravilanul municipiului Constanța și avea destinația de teren agricol.
Mai mult, în cuprinsul documentului respectiv nu a fost evidențiată poziția exactă a terenului, iar pentru stabilirea valorii acestuia expertul a utilizat comparabile care nu priveau tranzacții de vânzare, ci doar oferte de vânzare a unor terenuri situate în intravilanul și extravilanul municipiului Constanța care nu aveau categoria de folosință teren agricol.
Raportul de evaluare respectiv a fost avizat anterior, pentru conformitate cu prevederile Standardelor Internaționale de Evaluare și a Legii nr. 247/2005, de către inculpata Savu Florentina cu încălcarea atribuțiilor de serviciu ce derivau din funcția de consilier în cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților – Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Pentru „ajutorul acordat”, în perioada ianuarie – 02 august 2011, inculpata Dumitrean Crinuța Nicoleta a acceptat promisiunea și a primit, printr-un intermediar, de la inculpatul Simu Horia suma de 400.000 euro.
În același context și pentru același motiv, în luna ianuarie 2011, expertul evaluator, Dima Alin Horațiu, a primit prin intermediar de la același inculpat suma de 5.000 euro.
În perioada 24.06.2011 – 11.11.2011, inculpatul Simu Horia a disimulat adevărata natură a provenienței sumei totale de 5.066.300 euro, obținută în maniera de mai sus, prin încheierea cu diverse firme controlate de acesta a unui număr de nouă contracte de împrumut, nereale.

În cauză, s-a dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra mai multor imobile ce aparțin inculpaților Simu Horia și Dumitrean Crinuța Nicoleta.
De asemenea, procurorii anticorupție au instituit măsura asiguratorie a popririi asupra sumei de 22.600 lei, aflată în contul unei unități bancare, pe numele inculpatului Dima Alin Horațiu.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.