Deputata PSD Simona Bucura Oprescu, interpelare pentru ministrul Mediului, referitor la situația alarmantă a urșilor

105 views

Deputatul PSD de Argeș, Simona Bucura Oprescu, a transmis o interpelare ministrului Mediului, Costel Alexe, pe problema urșilor care fac ravagii în județul Argeș. Situaţia este din ce în ce mai dificilă iar primarii argeşeni au anunțat în nenumărate rânduri că problema pare să scape de sub control.

Deputatul PSD a transmis că a primit nenumărate sesizări în acest sens, atât de la primari, cât și de la alte autorități din județul Argeș. ”Problemele pe care le întâmpină cetățenii și autoritățile locale deopotrivă sunt din ce în ce mai mari. Atacurile animalelor sălbatice la gospodării și chiar asupra oamenilor, înmulțirea necontrolată a urșilor și, nu în ultimă instanță, restrângerea arealului acestora fac ca urșii să fie din ce în ce mai prezenți în comunitățile umane și să provoace pagube și panică, reprezentând un pericol real la adresa vieții cetățenilor, în special în zonele de deal și de munte.”, a transmis Simona Bucura Oprescu, prezentând cazuri din localitățile Argeșului, dar și adrese ale Direcției Silvice Pitești, prin care se arată diferența uriașă între efectivul optim suportat de habitat și efectivul real la nivelul fondurilor cinegetice gestionate de către Direcția Silvică.

Interpelarea deputatei Simona Bucura Oprescu pentru ministrului Mediului, Costel Alexe

Comments

comments