Deputat Simona Bucura Oprescu: Este nevoie de un Cod Administrativ care să ajute administraţiile locale, nu să le încurce şi mai mult

994 views

Deputatul de Mioveni al PSD Argeş, Simona Bucura Oprescu, a făcut marţi în plenul Camerei Deputaţilor o declaraţie politică privind Codul Administrativ lansat în dezbatere publică de către vicepremierul Vasile Dîncu, ministrul Dezvoltării. Proiectul ar urma să fie transmis pentru consultare, observaţii şi aviz asociaţiilor administraţiei publice locale, referindu-ne aici la Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România, Asociaţia Municipiilor din România, Asociaţia Oraşelor din România, Asociaţia Secretarilor de Municipii şi Oraşe din România şi, nu în ultimul rând, Asociaţiei Comunelor din România.

“Este nevoie de un astfel de document de referinţă care să reunească întreaga materie legislativă în domeniul administraţiei publice locale care să fie clară, care, odată adoptată, să nu se modifice de pe o zi pe alta şi care să integreze legislaţia care de multe ori se bate cap în cap. Noul Cod Administrativ şi Şcoala pentru Administraţie sunt fundamentale pentru crearea unui climat stabil şi propice pentru munca în administraţie şi dezvoltarea comunităţilor. Este nevoie de un Cod Administrativ adaptat cerinţelor actuale ale administraţiei şi care să elimine orice neclaritate. Însă consider că ar fi trebuit ca mai întâi să aibă loc consultările cu asociaţiile administraţiei locale şi judeţene pentru a răspunde întocmai nevoilor reale în plan administrativ. Da, este nevoie de un Cod Administrativ. Dar de un Cod Administrativ care să ajute administraţiile locale, nu să le încurce şi mai mult, un Cod care să ducă România înainte”, a declarat Simona Bucura Oprescu.

Comments

comments