Deputat PNL Dănuţ Bica: ,,Ce pierd românii după marțea neagră – 13 noiembrie 2018?”

434 views

Declarație politică prezentată în şedinţa din 21 noiembrie 2018 a Camerei Deputaţilor.

Domnule Preşedinte,
Stimaţi colegi,

Rezoluția votată marți, 13 noiembrie 2018, cu o majoritate covârșitoare în Parlamentul European, precum și Raportul elaborat în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare și publicat în aceeași zi, reprezintă cea mai clară demonstrație că România este guvernată într-o direcție profund greșită, contrară intereselor generale ale cetățenilor săi.

Liderii coaliției PSD-ALDE se comportă ca și cum ar fi uitat că aderarea României la Uniunea Europeană a fost condiționată de realizarea unor reforme structurale în domeniul justiției și afacerilor interne, acestea fiind monitorizate în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV). Dacă guvernanții de la București au uitat, Comisia Europeană nu a făcut-o. Ceea ce oficialii de la Bruxelles ne-au impus reprezentau obligații de un minim bun-simț pentru un stat democratic, pe care ar fi trebuit să le îndeplinim chiar și dacă nu am fi făcut parte din Uniunea Europeană, și anume: justiție independentă, depolitizarea numirii procurorilor și judecătorilor și o legislație civilă și penală care să respecte valorile europene în domeniu.

Cu o ipocrizie de neimaginat, liderii PSD și ALDE s-au declarat extrem de surprinși și de ofensați de constatările Comisiei Europene, care nu a făcut altceva decât să consemneze ceea ce noi, românii, simțim zilnic pe pielea noastră și să confirme toate punctele de vedere și pozițiile pe care PNL le-a avut în ultimii doi ani cu referire la acțiunile coaliției PSD-ALDE. Cum să pretinzi ca raportul MCV să fie favorabil, atâta vreme cât în România, de aproape doi ani, condamnați penal sau suspecți trimiși în judecată pentru corupție scriu legile și ordonanțele de urgență în domeniul justiției? Cum să speri că oficialii de la Bruxelles sunt orbi și nu văd că justiția se află sub asaltul continuu al politicienilor de la putere? Cine s-ar fi gândit vreodată că Bulgaria ar putea să fie apreciată mai bine decât România în privința progreselor făcute în domeniul justiției? Pe lângă regresele semnalate în MCV, Parlamentul European a condamnat cât se poate de ferm și utilizarea de către autoritățile statului a violenței extreme împotriva cetățenilor pașnici care, în data de 10 august, au fost gazați, bătuți și umiliți de cei care ar fi trebuit să-i apere.

Stimaţi colegi,

Demonstrația cea mai clară a faptului că actualilor guvernanți nu le pasă de felul în care este receptată situația din România pe plan european a realizat-o recent chiar Vicepreședintele Camerei Deputaților Florin Iordache. Miercuri, 14 noiembrie, acesta a arătat unei țări întregi, atât prin gestul obscen pe care l-a făcut când a coborât de la tribuna Camerei, cât mai ales prin ideile antieuropene exprimate în discursul pe care l-a susținut, totalul dispreț al său și al colegilor săi față de activitatea parlamentară, dar, mai ales, față de situația în care a ajuns democrația în România sub guvernarea PSD-ALDE. În aceeași ședință, reprezentanții actualei puteri au adoptat în forță și legea prin care au fost dezincriminate faptele de corupție și eliminate cu totul unele infracțiuni, fără a ține cont de solicitările venite de la Bruxelles, deși, potrivit art. 148 din Constituția României, acestea sunt obligatorii pentru toate instituțiile din țara noastră.

Din păcate, atât Rezoluția Parlamentului European, cât și Raportul MCV, vor avea puternice efecte negative directe pentru românii de rând. Cu un asemenea Raport MCV, justiția din România și deciziile instanțelor de la noi vor fi privite cu scepticism de către partenerii europeni. Tot din cauza acestui Raport, cel mai grav din câte s-au elaborat până acum, românii își vor putea lua gândul, pe termen lung, de la aderarea țării noastre la Spațiul Schengen. PSD și ALDE ne-au adus în această situație, deși știau că până și cei mai vehemenți opozanți ai aderării României la Spațiul Schengen au lăsat să se înțeleagă că, dacă vom scăpa de monitorizarea prin MCV, ușile libertății de circulație vor fi deschise și pentru noi.

Stimaţi colegi,

Ca deputat de Argeș, nu pot să nu mă declar revoltat de faptul că amânarea aderării României la Spațiul Schengen va provoca pierderi consistente pentru întregul mediu de afaceri, dar mai ales pentru Grupul Dacia Renault. De parcă nu ar fi fost suficient că agenții economici români pierd milioane de euro și zile întregi din cauza nerealizării Autostrăzii Pitești-Sibiu, camioanele încărcate cu mărfuri vor trebui să aștepte în continuare la cozi kilometrice pentru a intra sau a ieși prin punctele de frontieră ale țării. Dacă actualii guvernanți ar fi înțeles cu adevărat economia privată, ar fi înțeles și răul pe care îl fac neconstruind infrastructură de transport și ținând România în afara Spațiului Schengen. Din păcate, cei mai mulți dintre ei au lucrat toată viața la stat, de unde, paradoxal, au reușit să facă averi impresionante. Disprețul pe care aceștia îl manifestă în fiecare zi față de partenerii europeni va avea drept consecință nu numai pierderea prestigiului național, pe care l-am construit cu greu, ci și a unor oportunități financiare extrem de importante. În consecință, această guvernare anti-europeană trebuie să plece cât mai repede de la conducerea țării.

Vă mulțumesc!

Comments

comments