Deşi învaţă într-o şcoală de la ţară, este olimpică naţională

PROCOCITATE PREMIATĂ La doar 15 ani, Alisa Mariana Bădulă din satul Păduroiu, comuna Poiana Lacului, este o elevă de elită: a luat Menţiune la Olimpiada Naţională de Geografie, a luat 10 la matematică la Evaluarea Naţională, iar acum patru ani o pictură a ei a fost expusă la Jocurile Olimpice de la Beijing. Valoarea nu aşteaptă numărul anilor, spunea marele Corneille. Parafrazându-l, am putea spune că valoarea nu aşteaptă nici locul de baştină. Iar cele două sintagme se aplică foarte bine unei eleve superdotate  din satul Păduroiu, comuna Poiana Lacului, la 20 de kilometri de Piteşti. O elevă care, pe cât este de inteligentă, pe atât este de modestă. La doar 15 ani, Alisa Mariana Bădulă este un exemplu concret şi fericit că şi în mediul rural continuă să fie tineri de valoare, tineri cu mare potenţial. De ce spunem asta? Pentru că, în general, olimpicii naţionali provin, în procent covârşitor, din mediul urban. Iar Alisa a luat Menţiune la Olimpiada Naţională de Geografie de la Craiova, fiind printre extrem de puţinii elevi din mediul rural din ultimii 10 ani care reuşesc o asemenea performanţă. Am fost zilele trecute la Poiana Lacului şi în satul Păduroiu pentru a sta de vorbă cu Alisa şi cu profesoara sa de geografie, doamna Paula Corbu. Iar întâlnirea noastră a avut loc, bineînţeles, în sala de clasă, „laboratorul” unde s-a format o performeră a învăţământului argeşean. Alisa tocmai a trecut cu brio de un alt hop, Evaluarea Naţională, unde a luat 9,65 la română şi 10 la matematică. Iar asemenea note merită şi o ascensiune pe măsură. Alisa va merge din toamnă la Colegiul Naţional „Zinca Golescu” din Piteşti, profilul Ştiinţele Naturii, bilingv engleză. Va face naveta zi de zi, 40 de kilometri dus-întors, dar acesta nu este un impediment pentru ea. „Am studiat, în medie, două ore pe zi pentru olimpiadă, iar în week-end învăţam mai mult. Îmi place foarte mult geografia României. Este un rezultat care mă motivează mult”, spune Alisa.
Doamna profesoară Paula Corbu are numai cuvinte de laudă la adresa elevei sale: „Este un copil foarte bun, silitor, ştie să fie performeră la învăţătură, dar să îşi petreacă şi timpul liber”. Apropo de acest ultim capitol, Alisa are ca hobby literatura, în special cea franceză, preferaţii săi fiind Alexandre Dumas, Victor Hugo şi Hector Malot.

Doar primarul a recompensat-o, Ministerul şi Inspectoratul Şcolar i-au dat nişte diplome

Alisa Mariana Bădilă este o „abonată” la rezultate foarte bune la învăţătură. Anul trecut, a fost finalistă la etapa naţională a concursului de matematică Kangourou, iar tot anul trecut, dar şi în acest an, a fost premiată la etapa judeţeană a Olimpiadei de franceză. Pasionată şi de pictură, Alisa a avut în 2008 o reuşită de excepţie şi în acest domeniu: un tablou al ei, reprezentând un munte şi mai mulţi atleţi care aleargă pe Marele Zid Chinezesc, a fost expus la Jocurile Olimpice de la Beijing. Aşa cum ar fi fost normal, performanţa ei la Olimpiada Naţională de Geografie ar fi trebuit recompensată cum se cuvine. Însă din păcate, Ministerul Educaţiei şi Inspectoratul Şcolar Argeş i-au dat doar câte o diplomă. Valoare recompensată invers proporţional… Din fericire, primarul din Poiana Lacului, Ion Dumitrache, a avut reacţie şi a premiat-o cu 200 de lei şi rechizite şcolare. „Alisa este un produs de elită al învăţământului din Poiana Lacului şi merită toată aprecierea noastră. Eu sunt convins că, în anii următori, şi alţi copii din comună îi vor călca pe urme. Alisa este o deschizătoare de drumuri”, ne-a spus primarul Dumitrache.
Apropo de motivaţie, Alisa ne-a destăinuit că „rezultatul meu i-a ambiţionat şi pe colegii mei de clasă să vrea mai mult”. Olimpica din satul Păduroiu gândeşte deja pe termen lung. După absolvirea Colegiului, vrea să studieze medicina în Anglia, la Universitatea din Sheffield. Vrea să devină doctor, dar nu în ţară: „Îmi doresc să practic Medicina peste hotare, în România sistemul medical nu este, deocamdată, unul motivant. Este nevoie de mai multă seriozitate în sistemul medical românesc şi de aparatură mai performantă”. Cine ştie, poate că undeva, cândva, meritocraţia va triumfa şi în România, iar olimpicii de elită nu vor mai pleca pe alte meleaguri, pe alte salarii, pe alte aprecieri…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.