Persoanele fizice care solicită intrarea în insolvenţă şi-ar putea pierde dreptul de a dispune de banii pe care îi iau în conturi bancare şi le-ar putea fi interzis să îşi vândă proprietăţile sau bunurile.

Noul act normativ publicat de Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a introdus insolvenţa persoanelor fizice ca o noutate absolută, până acum procedura fiind reglementată doar pentru persoane juridice.

Legea instituie proceduri juridice care vizează redresarea situaţiei financiare a debitorului persoana fizică de bună credinţă şi acoperirea într-o cât mai mare măsură a datoriilor pe care le are.

Normele de aplicare la Legea insolvenţei persoanelor fizice mai stabilesc că un debitor aflat în procedura insolvenţei va putea contracta noi împrumuturi numai pentru rezolvarea unei situaţii grave şi urgente de pericol pentru viaţa sau sănătatea sa ori a persoanelor aflate în intretinerea sa. Pentru a putea face asta, el trebuie să primească însă acordul Comisiei de insolvenţă.

Comments

comments