De ziua Adormirii Maicii Domnului a fost vernisată expoziția de icoane IconArT

În zi de mare sărbătoare, religioasă, dar și națională, vernisajul expoziției „IconArT – artă tradițională iconografică” marchează bucuria de a vedea lumea prin ochi de copil: curățenie, blândețe, putere de sacrificiu, smerenie, iertare, milă și dragoste nemărginită pentru oameni – toate acestea se citesc în chipul icoanelor pictate de copiii care au participat la atelierul de creație organizat de municipalitatea piteșteană.

Lucrările au fost expuse timp de două ore, în Piața Primăriei, așa încât orice trecător să le poată admira și să poată lua cu el, pentru întreaga zi, un strop de pace și bucurie duhovnicească din contemplarea chipului Maicii Domnului, zugrăvit pe lemn de mâinile copiilor piteșteni.

„Îi felicităm pe micii pictori, care își vor lua creațiile acasă, după expoziție, le mulțumim îndrumătorilor – doamnele Malvine Mocenco și Cătălina Tuică, restauratori de icoane, experți ai Muzeului Golești – și ne dorim ca, an de an, această manifestare cultural-educativă să devină o tradiție îndrăgită de piteșteni, la care din ce în ce mai mulți copii să ia parte” a fost mesajul edililor piteșteni pentru micuții artiști.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.