Guvernul a aprobat, printr-o Hotărâre, modificări și completări ale normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal, necesare pentru a actualiza sau clarifica unele prevederi având în vedere modificările survenite asupra legislației fiscale.

Noile prevederi aduc clarificări și stabilesc codurile corespunzătoare bunurilor pentru care se va aplica cota redusă de TVA de 9% începând cu data de 1 iunie, respectiv: alimente, inclusiv băuturi, cu excepţia băuturilor alcoolice, destinate consumului uman şi animal, animale şi păsări vii din specii domestice, seminţe, plante şi ingrediente utilizate în prepararea alimentelor, produse utilizate pentru a completa sau înlocui alimentele.

Codurile acestor bunuri se stabilesc conform Regulamentelor europene referitoare la Nomenclatura tarifară şi statistică şi Tariful Vamal Comun.

Potrivit actului normativ, toate produsele ale căror coduri au fost prevăzute în norme, care prin natura lor sunt alimente destinate consumului uman sau animal, ori sunt plante, semințe, utilizate pentru producerea de alimente destinate consumului uman sau animal, vor beneficia de aplicarea cotei reduse de TVA pe tot lanțul economic de la producător până la consumatorul final. Prin urmare, cota redusă de TVA va fi aplicată și în cazul în care un produs alimentar este utilizat ca materie primă în alte scopuri, cum ar fi producerea de cosmetice, băuturi alcoolice, atâta timp cât acestea, prin natura lor, au ca destinație principală consumul uman sau animal. Măsura are scopul de a simplifica aplicarea cotei reduse de TVA, având în vedere că furnizorul nu poate controla scopul final în care este utilizat bunul respectiv, situație în care pentru același produs ar fi fost posibilă aplicarea unor cote diferite de TVA în funcție de utilizarea lor finală. Ori, acest lucru contravine principiilor statuate de Directiva 2006/112/CE.

O reglementare specifică este în cazul produselor care, prin natura lor, nu constituie alimente sau plante, semințe, ingrediente, utilizate pentru producerea de alimente destinate consumului uman sau animal, cum sunt vitaminele, grăsimile, unele produse ale industriei chimice, semințele de rapiță, bumbac, ricin, sarea. În cazul acestor produse s-a prevăzut în mod explicit în normele metodologice, cu indicarea codurilor la care se încadrează produsele respective, că aplicarea cotei reduse de TVA este posibilă numai în măsura în care se poate face dovada că acestea sunt utilizate în scopurile prevăzute de lege. În acest sens sunt prevăzute condiții atât pentru livrarea acestora în interiorul țării, cât și în cazul importului și a achiziției intracomunitare.

Actul normativ aduce, de asemenea, precizări în cazul vânzării, la un preț total, a pachetelor care conțin produse cu cote diferite de TVA. În aceste cazuri se va aplica cota de TVA corespunzătoare fiecărui produs.

Pentru suplimentele alimentare, în normele metodologice s-a prevăzut aplicarea cotei reduse de TVA în măsura în care acestea sunt notificate către Ministerul Sănătății sau Institutul de Bioresurse Alimentare, iar această notificare este afișată pe site-ul celor două instituții, conform legislației în domeniu.

Pentru băuturile alcoolice care sunt servite la restaurant sau de firmele de catering, pentru care se aplică cota de TVA de 24%, au fost date exemple pentru a se sublinia că acestea nu reprezintă livrări de bunuri, ci fac parte din serviciul de restaurant sau de catering, dar cu o cotă diferită de TVA.

În cazul serviciilor de cazare care includ și demipensiune, pensiune completa sau all-inclusive, s-a subliniat că acestea vor fi supuse cotei de 9% de TVA, chiar dacă includ și băuturi alcoolice, astfel cum s-a aplicat și până în prezent după modificarea realizată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2014 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI