amenziÎncepând cu 1 iulie, odată cu creşterea salariului minim pe economie, va creşte şi valoarea amenzilor rutiere. Valoarea punctului de amendă reprezintă 10 la sută din salariul minim brut, ceea ce înseamnă că, de la 1 iulie un punct de amendă va valora 90 de lei. Salariul minim va ajunge la 900 de lei iar, pe cale de consecinţă, amenzile vor varia între 180 de lei – valoarea minimă şi 9.000 de lei – cea maximă, în cazul persoanelor juridice. Iată cele mai importante amenzi şi cuantumul acestora, în cazul şoferilor indisciplinaţi.

Clasa I – 2 sau 3 puncte-amendă – 180 – 270 lei

*viteză cu cel puţin 10 km/h sub limita minimă obligatorie pe tronsonul de drum respectiv

*nesemnalizare la schimbarea direcţiei de mers
*nerespectarea de către pietoni a normelor privind circulaţia pe drumurile publice

*lipsa documentului de constatare a avariilor produse în alte împrejurări un accident de circulaţie

*nerespectarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice de către conducătorii coloanelor militare, ai grupurilor organizate autorizate şi ai cortegiilor

*conducerea unui vehicul avariat peste termenul de 30 de zile de la data eliberării documentului de constatare a avariei

*lipsa centurii de siguranţă

*lipsa căştii la motociclişti şi mopedişti

*neacordarea de prioritate tramvaiului

*nerespectarea regulilor de circulaţie de către conducătorii de animale

*lipsa semnului de începător

*condusul fără mâini

*trecerea pe galben la semafor

*plăcuţe de înmatriculare ilizibile, murdare, necorespunzătoare standardelor sau lipsă

*conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu defecţiuni tehnice, cu elemente de caroserie lipsă sau deteriorată vizibil.

Clasa a II-a – 4 sau 5 puncte-amendă – 360 – 450 lei

*nerespectarea semnalelor agenţilor de circulaţie sau ale altor cadre abilitate pentru dirijarea circulaţiei, inclusiv ale patrulelor şcolare sau ale însoţitorilor nevăzătorilor

*nerespectarea regulilor de utilizare a mijloacelor de avertizare sonoră
*nerespectarea semnificaţiei indicatoarelor şi marcajelor de obligare
*conducerea fără dovadă sau duplicat după permis, certificat de înmatriculare ori de înregistrare, în caz de furt, pierdere sau deteriorare
*anvelope de alte dimensiuni sau uzate peste limita admisă
*poluarea fonică sau cu noxe de către autovehicul
*vorbitul la telefon sau muzica prea tare în maşină, la un nivel de zgomot ce deranjează alţi şoferi
*nefolosirea luminilor de întâlnire
*nefolosirea semnului de avarie
*lipsa trusei medicale, a triunghiurilor reflectorizante şi a stingătorului omologat

Clasa a III-a – de la 6 la 8 puncte-amendă – 360-720 lei
*permis de conducere expirat sau nepreschimbat în permis naţional românesc la schimbarea domiciliului sau reşedinţei, în cazul în care a fost obţinut în alt stat
*nepreschimbarea certificatului de înmatriculare sau de înregistrare a autovehiculului ori remorcii
*nepăstrarea distanţei laterale suficiente faţă de vehiculul ce vine din sens opus
*nerespectarea semnificaţiei indicatoarelor şi marcajelor de interzicere sau restricţie
*nerespectarea normelor privind circulaţia bicicletelor şi mopedelor
*nereducerea vitezei în cazurile prevăzute de regulament
*montarea pe maşină a unor lumini de altă culoare, dispozitive de avertizare sonoră sau a altor accesorii neomologate;
*lipsa sau defecţiuni ale luminilor şi sistemelor de avertizare sonoră
*nerespectarea regulilor privind transportul persoanelor şi al obiectelor în sau pe vehicule
*nerespectarea regulilor privind circulaţia pe benzi
*condusul pe o singură roată în cazul bicicletelor, mopedelor şi motocicletelor

Clasa a IV-a – de la 9 la 20 puncte-amendă – 810-1.800 lei
*ITP expirat sau vehicul conconformă tehnic
*lipsa plăcuţelor de înmatriculare sau montarea lor în alte locuri decât cele special destinate
*conducerea unui vehicul cu tracţiune animală neînregistrat
*neefectuarea radierii vehiculelor în cazurile şi termenele prevăzute de lege
*neefectuarea verificării medicale periodice
*lipirea de afişe, inscripţii sau înscrisuri pe indicatoarele sau dispozitivele de semnalizare rutieră, inclusiv pe suporturile acestora
*deţinerea, montarea sau folosirea în circulaţia pe drumurile publice a mijloacelor speciale de avertizare sonoră sau luminoasă pe vehiculele care nu au acest drept
*deţinerea aparatelor de bruiere a radarelor
*nerespectarea semnalelor regulamentare ale agenţilor de cale ferată la trecerea la nivel
*necomunicarea de către proprietarul sau utilizatorul unui vehicul, la solicitarea politiei rutiere, a identităţii persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul spre a fi condus
*nerespectarea obligaţiilor ce revin conducătorilor de vehicule cu tracţiune animală
*nerespectarea dispoziţiilor art.74 privind circulaţia pe autostrăzi
*neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute în cazul implicării şoferului într-un accident soldat numai cu pagube materiale
*gesturi obscene, proferarea de injurii, adresarea de expresii jignitoare sau vulgare participanţilor la trafic
*aruncarea, lăsarea ori abandonarea pe drumul public de obiecte, materiale, substanţe sau vehicule
*neprezentarea, în mod nejustificat, în termenul stabilit, la unitatea de poliţie rutieră, pentru soluţionarea oricărei probleme legate de calitatea de participant la trafic sau de proprietar ori utilizator de vehicul
*intrarea pe drumurile publice cu maşina murdară de noroi sau substanţe periculoase pentru circulaţie
*transportul copiilor mai mici de 12 ani sau al animalelor pe locurile din faive
*lipsa lanţurilor sau altor dispozitive antiderapante la vehicule mai mari de 3,5 tone, pe drumurile acoperite cu gheaţă, zăpadă sau polei
*lipsa semnului distinctiv al statului care a efectuat înmatricularea vehiculului
*staţionarea neregulamentară în condiţii de vizibilitate redusă
*montarea unui antifurt ce sună mai mult de un minut consecutiv
*montarea foliilor negre pe parbriz, lunetă sau pe geamurile laterale

În ce priveşte persoanele juridice, amenzile variază de la 21 la 100 puncte-amendă, adică de la 1.890 la 9.000 de lei. Acestea se referă, în majoritate, la obligaţiile autorităţilor publice locale sau administratorilor drumurilor de a păstra drumurile în stare de circulaţie bună, înlăturarea pericolelor şi semnalizarea corespunzătoare. De asemenea, legea prevede sancţiuni şi pentru firmele deţinătoare de autovehicule sau a celor ce efectuează lucrări pe drumurile publice.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI